StiriȘtiri județul Constanța

Accept pentru Black Sea OilGas de la ACROPO pentru Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia din Marea Neagra (document)

sursa

Ieri, Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO), a anunţat printr-un comunicat de presă postat pe pagina sa oficilă de internet, că a finalizat evaluarea documentaţiei aferente fazei de proiectare privind dezvoltarea perimetrului Midia, proiect derulat de operatorul Black Sea Oil&Gas, şi şi-a dat acceptul pentru ca proiectul să meargă mai departe.
 

„Informăm pe această cale finalizarea procesului de evaluare a notificării privind Proiectarea şi Raportul privind Pericolele Majore pentru Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia, proiectul derulat de către operatorul Black Sea Oil&Gas SRL", se arată în documentul la care facem referire.

„Black Sea Oil&Gas SRL a primit acceptul nostru şi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele petroliere offshore, va transmite Ministerului Energiei acceptul în vederea emiterii actului de autorizare pentru lucrările offshore”, se mai arată în acelaşi comunicat.
 
„ACROPO este în plin proces de evaluare a Instalaţiei Productive PFS-4, proces de evaluare care va continua pentru toate Instalaţiile Productive ce aparţin operatorului OMV Petrom SA”, este ultima precizare din comunicatul în cauză.

 
Potrivit paginii sale de internet „Obiectivul general de activitate al ACROPO îl reprezintă limitarea apariţiei accidentelor rezultate ca urmare a derulării operaţiunilor petroliere în zone ale Mării Negre aflate sub jurisdicţia României”.
 
Black Sea Oil & Gas SRL, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în ţara noastră, care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale.
 
În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, în care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanta