Acordul părinților necesar din 2018 pentru ca minorii să poată deține conturi pe rețelele de socializare

23Nov - by omgnews - 0 - In Stiri

De anul viitor, copiii sub 16 ani nu vor mai putea accesa reţelele sociale fără acordul părinţilor. Este una dintre prevederile noului regulament european privind protecţia datelor personale, care se va aplica şi în România, anunță site-ul stirileprotv.ro.

Autorităţile speră să-i protejeze astfel pe minori de pedofili, dar şi de agresiunile online. Specialiştii spun însă că, în era tehnologiei, accesul la astfel de reţele este foarte greu de controlat, dacă nu imposibil, şi că nu exista o soluţie reală pentru a identifica părinţii care nu respecta noul regulament.

Noua directivă europeană spune clar: copiii sub 16 ani nu-şi vor mai putea face conturi pe reţelele sociale, inclusiv pe Facebook, sau nu le vor mai putea accesa fără acordul părinţilor. Prevederile intră în vigoare, anul viitor, în luna mai.

Noul Regulament UE privind Protecţia Generală a Datelor Art. 8: ”În ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal este legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani. Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectivă prelucrare este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului.”

Cu alte cuvinte, părinţii care au copiii sub această vârstă, vor fi obligaţi să-şi dea acordul ca aceştia să folosească reţelele sociale. Altfel, pot fi amendaţi. Şi companiile care nu respectă legea risca amenzi uriaşe: procente din cifra de afaceri sau milioane de euro.

Legea europeană spune că fiecare ţară îşi va stabili sancţiunile fie că vorbim de o amendă sau de deschiderea unui dosar de cercetare penală pe numele părinţilor. De sancţiuni nu va scăpa nici compania care deţine reţeaua de socializare. Autorităţile recunosc că va fi foarte greu să depistezi părinţii care nu respecta acest regulament. Una dintre posibilităţi ar fi depunerea unei reclamaţii împotriva părinţilor.

Statistica arată că, anual, în fiecare judeţ al României sunt trimise, în medie, în judecată, 18 cazuri privind infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale. Majoritatea sunt infracţiuni de viol şi act sexual cu un minor.

Ziar Piatra-Neamt