Actorii principali din povestea de dragoste „Matilda” se tem pentru viața lor

13Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

Actorii principali ai filmului rusesc „Matilda” au refuzat să călătorească în Rusia pentru a asista la premieră, întrucât se tem pentru siguranța lor, a dezvăluit joi regizorul peliculei, potrivit Agerpres, care citează Reuters.
Conservatorii religioși spun că filmul Matilda murdărește reputația țarului, care a fost ucis de revoluționarii bolșevici și care este foarte apreciat în Rusia din zilele noastre. Regizorul filmului, Alexei Uchitel, spune că a primit amenințări referitoare la acte de violență fizică și mai multe lanțuri cinematografice au decis să nu proiecteze pelicula.
Filmul „Matilda” va fi lansat pe plan internațional la sfârșitul lunii octombrie si este despre povestea de iubire de la sfârșitul secolului al XIX-lea dintre Nicolae al II-lea, înainte ca acesta să devină ultimul țar al Rusiei, și balerina Matilda Kshesinskaya.

Filmul „Matilda” a evidențiat fractura tot mai profundă din Rusia dintre conservatorii care sprijină Biserica, o instituție a cărei influență a crescut tot mai mult în timpul mandatelor președintelui Vladimir Putin, și liberali, care consideră că libertatea de exprimare este amenințată în această țară.

În septembrie, un bărbat a izbit un automobil plin cu canistre cu benzină de intrarea unui cinematograf din Ekaterinburg. Acel cinematograf găzduia un festival de film, iar președintele juriului își exprimase public sprijinul față de pelicula regizată de Alexei Uchitel.

 

Source

Ora de Sibiu