Agresorul polițistului Dan Ciprian Sfichi arestat preventiv pentru tentativă de omor și pentru constituire de grup infracțional organizat, operațiuni cu substanțe psihoactive, trafic de persoane și loviri sau alte violențe

7Dec - by omgnews - 0 - In Stiri

Tribunalul Suceava a admis, miercuri, propunerea DIICOT Suceava în cazul agresorului polițistului Dan Ciprian Sfichi, Alexandru Huțuleac, pentru mai multe infracțiuni, dar și față de alți doi suspecți din același grup viziat de perchezițiile de marți în care Huțuleac l-a lovit în cap cu o sabie pe polițist rănindu-l grav.

Astfel,  Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Alexandru Huțuleac pentru ultraj cu referire la tentativa de omor, constituirea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni de „efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, „efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”,trafic de persoane, loviri sau alte violențepenal pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 6 decembrie 2017 până la data de 4 ianuarie 2018, inclusiv.

În același caz au mai fost arestați preventiv Răzvan Percec și Iulian Andrei Lungoci pentru constituirea unui grup infracțional organizat pentru operațiuni cu substanțe psihoactvie.

Tribunalul Suceava a respins cererile de luare a unei măsuri preventive mai uşoare formulate de inculpaţi prin apărători, ca neîntemeiate.

Decizia poate fi contestată  în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Dan Ciprian Sfichi a fost atacat, marți dimineața, cu o sabie, la o percheziție în Rădăuți, de un suspect într-un caz de trafic de droguri din Rădăuți.

El a suferit leziuni foarte grave la cap și a fost stabilizat la SJU Suceava de unde a fost transferat cu un elicopter la Spitalul de Neurochirugie din Iași unde a fost operat.

 

Potrivit cercetărilor, marți dimineața la ora 06:00 lucrători din cadrul BCCO Suceava sprijiniți de lucrători din cadrul SAS, I.P.J. Suceava, au descins la un imobil din municipiul Rădăuți pentru efectuarea unei percheziții  domiciliare într-un dosar ce îl viza pe un bărbat.

 

La ora 06:30 Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost sesizat despre faptul că în momentul pătrunderii efective în locuință nu era nici o sursă de lumină, iar lucrătorul SAS Suceava aflat în dreptul ușii de acces, a fost lovit cu o sabie ascuțită în zona capului de către bărbat și a căzut la pământ.

 

Lucrătorii prezenți la fața locului l-au imobilizat pe suspect, iar polițistul a fost transportat de către lucrătorii Ambulanței la Spitalul Municipal Rădăuți.

 

The post Agresorul polițistului Dan Ciprian Sfichi arestat preventiv pentru tentativă de omor și pentru constituire de grup infracțional organizat, operațiuni cu substanțe psihoactive, trafic de persoane și loviri sau alte violențe appeared first on NewsBucovina.

NewsBucovina