Alicia Fernandez Fraga, bijuteria de 24 de karate din curtea HCM-ului. Iberica a fost lăudată şi de selecţionerul Ambros Martin

27Sep - by omgnews - 0 - In Stiri

În perioada de pregătire din vară, precum şi în primele trei etape din actualul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin, antrenorul Aurelian Roşca nu le-a avut la dispoziţie pe două dintre jucătoarele în care oficialii de la HCM Rm. Vâlcea îşi pun mari speranţe că vor face diferenţa pe teren în meciurile importante. Este vorba de extrema stângă Ana Maria Tănăsie şi de coordonatoarea de joc Alicia Fernandez Fraga (care e născută pe 21 decembrie 1989), ambele venind accidentate în Sala Traian.
În privinţa handbalistei spaniole, lucrurile încă nu sunt sută la sută sigure. Revenirea pe teren a jucătoarei transferate de la Bera Bera ar putea să se producă abia în luna noiembrie.

Petre Berbecaru, preşedinte HCM Rm. Vâlcea:
„Alicia a fost de acord ca, în perioada când e accidentată, să primească doar 30 la sută din salariul negociat”

„Perioada de refacere a Aliciei Fernandez Fraga a decurs excelent, iberica s-a comportat bine şi bănuim că începând cu 1 noiembrie va intra pe teren. Vreau să precizez faptul că, atunci când am transferat-o la HCM, ştiam că e accidentată, dar tot am luat-o, pentru că este o jucătoare de excepţie şi se va vedea asta când va intra pe teren. Din acest punct de vedere, ea a fost însă extraordinar de corectă, deoarece contractul său este valabil de la 1 august, nu de la 1 iulie, ca la celelalte jucătoare transferate în vară. Alicia ne-a spus clar: «Eu sunt accidentată acum şi nu pot să vă iau banii până ce nu voi fi aptă de joc. Astfel, când vin la Vâlcea, voi vă ocupaţi de recuperarea mea, iar eu voi lua doar 30 la sută din salariul normal. Urmând ca salariul pe care l-am negociat să-l primesc abia din momentul când voi intra pe teren». Aşadar, aceasta este dovada cea mai bună că nu am aruncat banii pe fereastră pe o jucătoare accidentată”, a subliniat Berbecaru.

„Horaţiu Paşca, antrenorul Bistriţei şi secundul naţionalei României, ne-a confirmat că am pus mâna pe o jucătoare de excepţie”

Oficialul vâlcean a mai declarat că, atunci când Alicia Fernandez Fraga va intra pe teren, suporterii vor fi încântaţi de evoluţiile sale. În acest sens, Berbecaru a ţinut să dezvăluie că până şi selecţionerul echipei naţionale a României, Martin Ambros, a lăudat-o pe noua conducătoare de joc a HCM-ului, pe care o cunoaşte foarte bine din Spania. „Cu prilejul meciului pe care l-am jucat recent la Bistriţa, Horaţiu Paşca (antrenorul echipei adverse, care e şi secund la naţionala României), ne-a confirmat, dacă mai era nevoie, că am pus mâna pe o jucătoare cu adevărat de excepţie. Acest lucru i l-a dezvăluit chiar antrenorul primei reprezentative a ţării noastre, Ambros Martin. Selecţionerul n-a avut-o elevă pe nicăieri, dar o cunoaşte foarte bine pe Alicia Fernandez Fraga, din perioada când a fost antrenor în Spania, la Itxako Estella (n.r.: unde Ambros Martin a stat opt ani, între 2004 şi 2012, înainte de a merge la ETO Gyor, în Ungaria). Avem încredere maximă în opinia lui, deoarece cunoaşte foarte bine potenţialul tuturor jucătoarelor din Spania, Ungaria, iar acum şi din România”, a încheiat Petre Berbecaru. (N.C.)

Articolul Alicia Fernandez Fraga, bijuteria de 24 de karate din curtea HCM-ului. Iberica a fost lăudată şi de selecţionerul Ambros Martin apare prima dată în Arena Vâlceană.

Arena Vâlceană