Amintiri din epoca de aur. O vişină putredă pentru Dacia şefului de post!

13Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

Un episod din glorioasele poveşti adevărate care circulă din gură în gură, cu un aer uşor nostalgic.

Săptămâna trecută, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au venit la Dacia Renault. Ca să… nimic. Au venit şi ei, aşa, că la Bucureşti tocmai ieşiseră nişte nesimţiţi în stradă şi se cam împuţise atmosfera. Şi dacă tot se afla la Mioveni şi nu avea nici cu ce autostradă să se laude, domnul Dragnea şi-a amintit cum a făcut el practică la uzină, în tinereţe, şi cât de ataşat era de producerea segmenţilor, aceste piese extraordinar de complexe. Erau vremurile acelea în care la Dacia se fura într-o fericire (practica i-a prins bine domnului Dragnea, se vede că şi-a însuşit-o temeinic!), vremuri în care s-a pus baza clasei mijlocii din ziua de astăzi. Vremuri din care vă mai servim un episod din glorioasele poveşti adevărate care circulă din gură în gură, cu un aer uşor nostalgic şi înjurături înfundate la adresa scârbelor de francezi care au interzis până şi mâncatul de seminţe în secţii.

Şefu’ de post şi superpatrula

-Alo, Vasile! Eu sunt, bă, șefu de post!

-A, să trăiești șefu’!

-Bă, am montat setu’ motor pă mașină și merge brici. Ești al dracu’! Rămân dator!

-Da, dom șef, păi îți dădeam io lu’ tălică prostii?! L-am împerecheat ca pentru mine. Numai io știu cât m-am rugat de băieți să-mi șutescă din linia de montaj un set de pistoane pe albastru. Și bolțuri tratate, nu ca ce pune mafioții pentru vânzare, fier mort…

-Ioane, acum am altă dandana! Îl știi pe fiu-meu ăla mare… Al dracu’ copil, e înnebunit să conducă, îmi fură mașina când sunt la serviciu și o aleargă prin sat, dă mama focului! Dacă io sunt șef de post în sat, nu-i ie frică. L-am certat, l-am bătut, nu pot să-l astâmpăr… Conduce bine, împielițatu’, că, na, are 17 ani și l-am pus la volan de mic. Mi-a prins slăbiciunea, că m-a mâncat în cur să-l laud cum conduce…

Să vezi! Ieri, m-am întors până acasă, de la post, și l-am prins, tocmai când ieșea cu mașina din garaj! Bă, s-a speriat, prostu’ și a intrat cu partea dreaptă în ușa de la garaj. Ce să mai, a îndoit aripa, a făcut-o varză! Adu-mi și mie o aripă, da’ să fie d-aia vopsită la voi în uzină, originală. Știi culoarea, vișină putredă…

-Da șefu’, facem rost! Ți-o aduc sâmbătă, că vin pe la ăi bătrâni.

-Hai, să trăiești! Te aștept la mine, la post!

-Să trăiești, șefu’!

Ion ieși din cabina telefonică, murmurând cu năduf: „Fire-ai al dracu’ dă polițai umflat, cu prostu’ tău cu tot! Nu te mai saturi, mai am un pic și îți schimb toată mașina. Dacă nu ar lua ai mei lemne din pădure, n-aș avea nevoie de tine!”

Ion e un tip descurcăreț. Are camă la portari și poate scoate ce vrea din uzină. O să-i ia șefului o aripă de la montaj. Are mulți prieteni acolo. Numai să fie pe linie „vișina putredă”.

Bucuros că a nimerit bine, chiar când venise la echipat un întreg lot de mașini, culoarea vișină putredă, Ion merge liniștit prin uzină, cu aripa lucindu-i sub braț, nou-nouță. Băieții o scot ușor, vor spune că a venit zgâriată sau cu scurgeri de vopsea și o scad la rebuturi. A luat-o ieftin, pe un pachet de țigări Vikend. Le-a spus că e pentru un polițai, nu câștigă nimic la ea…

Semiîntunericul serii îl face să meargă liniștit prin uzină, gândindu-se ce să-i dea lui nea Puiu, portarul, când va ajunge la poarta 8.

Liniștea i se risipește, însă, dintr-o dată, la vederea unor siluete de bărbați care se ițesc de după colțul unei secții, îndreptându-se hotărât spre el.

În ultima vreme, de când s-a dus buhul cât se fură de la Dacia, au băgat o patrulă, care se plimbă prin uzină și-i saltă pe ăia care au comportament suspect sau care plimbă piese între secții, ca să-și pregătească ieșirea cu ele. Și, ca să nu pactizeze și ei cu băieții deștepți, au făcut și o superpatrulă, care să urmărească patrula… Când șeful lor, Georgel, e în uzină, patrula e foarte activă, motiv pentru care băieții s-au organizat și au, permanent, un om care-l pândește acasă, în Mioveni, ca să știe când urcă în deal, la uzină…

„Patrula e, am sfeclit-o!”, își spune Ion în gând.

-Stai pe loc! Ce cauți cu aripa asta aici? Hai cu noi!

Ion nu se pierde cu firea și contracarează, inspirat!

-Băi, ce bine că ați apărut! Chiar nu aveam timp, mă așteaptă directorul în secție… Uite, luați aripa asta, că e chiar pentru Georgel, șefu’ vostru! A zis că-i trebuie pentru un neam și vrea să o pună pe o mașină de transport, de-a uzinei, să i-o ducă la Tecuci. Luați-o voi și mergeți repede la el, că o așteaptă în poarta 2.

Bucuroși că o să-i fie de folos șefului, vajnicii apărători ai uzinei, se grăbesc să ajungă cu piesa la șeful patrulei.

Ion îi privește ușurat și amuzat cum se topesc în întuneric. Când și când, luciul aripii mai trimite câte un fulger din puțina lumina scăpată prin geamuri de hale.

"Aste e, ghinion! Trebuie să merg, din nou, la montaj…"

Bitpress