Antiperspirante – risc de otrăvire cu aluminiu

9Dec - by omgnews - 0 - In Sănătate

Utilizarea antiperspirantelor care conţin aluminiu prezintă un potenţial risc pentru sănătate, avertizează Institutului Federal pentru Evaluarea Riscurilor (BfR) din Berlin. Deşi mai sunt necesare cercetări în domeniu, oamenii nu ar trebui să subestimeze efectele spray-urilor antiperspirante pe baza de aluminiu utilizate timp îndelungat, subliniază institutul.

Urmând exemplul Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, BfR recomandă ca adulţii să limiteze aportul săptămânal de aluminiu la un miligram per kilogram de greutate corporală. Experţii cred în prezent că acest nivel ar putea fi atins cu o singură utilizare pe zi a unui antiperspirant care conţine aluminiu. Însă toxicologul Ariana Lenzner din cadrul BfR consideră că o parte a populaţiei a atins probabil nivelul aportului tolerabil de aluminiu numai prin alimentele consumate. În plus, acest metal se găseşte şi în alte produse cosmetice, ambalaje alimentare şi în pasta de dinţi.

Aluminiul mai poate fi găsit în apa de băut, în diferite legume, în frunzele de ceai şi în condimente, precum şi în unele farduri pentru ochi, rujuri şi creme. În plus, acesta intră în organism prin aditivi alimentari şi ambalaje, cum ar fi de exemplu folia de aluminiu. Germania a oprit în mare măsură utilizarea vaselor de gătit din aluminiu de teamă că metalul ar putea trece în alimente, notează DPA.

Oamenii sănătoşi elimină aluminiul prin urină, dar pe parcursul vieţii lor metalul începe să se depună în plămâni şi în sistemul osos.