Bărbat din Iclod cu faţa zdrobită şi buza tăiată de un nepot pentru acuza că tânărul i-ar fi furat lemne din curte!

22Sep - by omgnews - 0 - In Stiri

Ioan Moholea din localitatea Livada, comuna Iclod este şofer de profesie şi vărul primar al tatălui lui Mauriciu, un tânăr în vârstă de 26 de ani fără ocupaţie. După ce Ioan s-a trezit fără lemnele pe care şi le-a depozitat în curte, omul a gândit cu voce tare prin sat dându-şi cu presupusul că autorul n-ar putea fi decât nepotul lui, specializat pe astfel de expediente. Iar vorba lui l-a costat scump: a fost desfigurat, chiar în faţa porţii casei sale, de către omul atins -vezi Doamne!- în demnitatea sa.

Luni, 18 septembrie bărbatul, distrus pur şi simplu în bătaie, având nasul şi pometele fracturate – dar şi buza cusută după ce aceasta i-a fost despicată – păşeşte în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj. Povesteşte, fără urmă de reticenţă, că autorul violenţei a fost un nepot de-al său din localitate pe care-l acuzase de furtul unor lemne depozitate în curtea casei sale: „I-am spus lui taică-său că-l suspectez de această faptă fiindcă el se ocupă numai de chestii de astea. Sâmbătă, acesta a venit la mine acasă zicând că vrea să-mi spună ceva – dar în spatele grădinii, departe de ochii oamenilor, mai bine zis ca să mă poată lovi – iar fiu-meu i-a zis să-şi vadă de treabă. După ceva vreme, pe la ora nouă seara, pe întuneric, a venit din nou, de data aceasta la poartă. Am ieşit să văd ce doreşte însă el în secunda următoare m-a pocnit în faţă cu pumnul. Am căzut la pământ şi apoi a urmat o ploaie de lovituri – din partea lui şi a unchiului – ascunşi la câţiva metri de noi. Se afla acolo şi mama lui, fiindcă în timp ce mă lovea îl auzeam pe Mauriciu strigând: „Lasă-mă, mamă, că-l omor”! M-a salvat fiul meu, care a apărut la poartă, fiindcă dacă n-ar fi intervenit cred că la această oră eram mort. Ţin minte de asemenea un lucru: căzut fiind l-am lovit şi eu pe Mauriciu şi am auzit că şi el s-a prezentat, ceva mai devreme, la I.M.L., ca să-şi scoată certificat”. Mărturiseşte în continuare că la faţa locului au sosit de urgenţă poliţia şi ambulanţa, iar el a fost transportat la Spitalul Municipal Gherla, apoi la Clinica de Chirurgie Maxilofacială din Cluj-Napoca. „Am refuzat internarea fiindcă am mult de lucru dar se pare că până la urmă trebuie să o fac deoarece numai pe parcursul a câteva ore mi-a slăbit simţitor vederea la ochiul atins. Ieri a venit la noi acasă şi tatăl lui ca să se împace cu mine – însă i-am spus că nu am de gând s-o fac şi merg împotriva lor până-n pânzele albe. De altfel, istoria se repetă cu fiul lui fiindcă el însuşi a bătut-o pe mama cu sadism în urmă cu vreo douăzeci şi cinci de ani”.

“Un bărbat din Livada a depus o plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  lovire sau alte violenţe. Acesta a sesizat faptul că, la data de 16 septembrie a.c., a fost agresat de vecinul său, în urma unor neînţelegeri. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs altercaţia, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

Post-ul Bărbat din Iclod cu faţa zdrobită şi buza tăiată de un nepot pentru acuza că tânărul i-ar fi furat lemne din curte! apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.

Ziar Gazeta de Cluj