CARAMBOL PE DN 6 – Trei mașini avariate după ce un șofer a adormit la volan

13Jul - by omgnews - 0 - In Stiri

CARAMBOL PE DN 6    Un grav accident de circulație a avut loc dimineața aceasta, în jurul orei 04.40, pe DN 6, între Orșova și Caransebeș, după ce un bărbat a adormit la volanul mașinii pe care o conducea. Trei mașini au fost distruse și trei oameni au ajuns la spital.

Potrivit IPJ Caraș-Severin, un bărbat de 45 de ani, care conducea o mașină pe raza localității Cornea, Caraș Severin, a fi adormit la volan și a intrat pe contrasens unde a acroșat o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani. În continuare, mașina a lovit frontal o altă autoutilitară condusă de un bărbat de 63 de ani, potrivit EVZ.ro.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto în vârstă de 45 de ani și a altor două persoane, pasagere în autoturismul condus de acesta, toți fiind transportați la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale.

Oboseala la volan se dovedește extrem de periculoasă, mai ales pe fondul temperaturilor ridicate din aceste zile, când iși poate face apariția instantaneu. Este de ajuns o singură fracțiune de secundă, moment în care pot apărea ațipirea și, implicit, pierderea controlului autovehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleșeală, clipire frecventă, încețoșarea privirii) trebuie să se întrerupă călătoria, să se parcheze mașina într-un loc sigur, iar cel de la volan să se odihnească până la refacerea totală a capacităților psiho-motorii necesare conducerii în siguranță. Este recomandată conducerea alternativă, în cazul existenței unui șofer de schimb, astfel încât perioadele de conducere să poată alterna cu cele de odihna. Este necesară evitarea conducerii autovehiculelor pentru o perioadă mai mare de 8 ore pe zi”, avertizează polițiștii.

Sursă info.

The post CARAMBOL PE DN 6 – Trei mașini avariate după ce un șofer a adormit la volan appeared first on actualmm.ro.

actualmm.ro