Caz REVOLTĂTOR. Primar filmat ÎNJURÂND și SCUIPÂND o bătrână pusă în genunchi în faţa sa! (VIDEO)

26Oct - by Varvara Dumitrelu - 0 - In Stiri

Caz REVOLTĂTOR în județul Suceava. Primarul PSD al comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a fost filmat înjurând ca la uşa cortului şi scuipând o femeie din localitate venită să-i ceară ajutorul.

Maria Tretiag, de 64 de ani, bolnavă cu handicap cardiac şi locomotor, a povestit că primarul Gheorghe Fron se răzbună pe ea şi pe soţul ei, după ce în trecut au refuzat să comploteze împotriva fostului primar Petru Vodă, care între timp a decedat din cauza unui atac vascular cerebral, potrivit obiectivdesuceava.ro.

In primăvara anului trecut, Maria Tretiag şi soţul ei Valerian, care lucrează ca asistent la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică din comuna Cornu Luncii, au fost evacuaţi din clădirea fostului dispensar din Cornu Luncii, cea mai veche construcţie din localitate.

revoltator

Ei au primit o locuinţă socială într-un bloc din Cornu Luncii, însă apartamentul oferit familiei Tretiag era o adevărată ruină. Pereţii erau distruşi, pe jos nu erau podele, în interior fiind doar un WC şi o cadă.

In plus, Compania E.On îi ameninţă cu tăierea curentului electric din data de la 1 noiembrie 2015, deoarece primarul Gheorghe Fron refuză să reînnoiască contractul de închiriere pentru locuinţa socială.

Astfel, femeia a ajuns să se roage de primar pentru a nu rămâne fără curent în prag de iarnă, doar că edilul nu numai că nu se lasă impresionat de rugăminţile sale, dar o înjură şi chiar o scuipă!

Şi cum nici măcar soţul ei nu a crezut cele spuse, bătrâna a apelat la copiii săi plecaţi la muncă în străinătate… care i-au a achiziţionat o cameră video!

Astfel, a putut demonstra tuturor cum primarul Gheorghe Fron o înjură şi o umileşte, de fiecare dată când merge în audienţă, chiar în interiorul instituţiei pe care acesta o conduce.

„Gheorghe Fron: Vă rog frumos doamnă nu-mi stricaţi ziua, nu intraţi aici!

Maria Tretiag: Dar de ce să nu intru?

GF: Doamnă nu intra aici!

MT: Domnule primar mă pun în genunchi.

GF: Du-te doamnă nu fă panaramă, plec eu de aici!

MT: Vă rog frumos să-mi rezolvaţi situaţia în care sunt.

GF: Nu vreau să te văd, du-te de aici tâmpita dracului! Mi-ai făcut dosare, mi-ai făcut de toate, a ajuns o nenorocită ca tine să vină să-mi bată obrazul. Ti-am dat casă, ţi-am dat masă, ţi-am dat de toate şi tu faci teatru aici?

MT: Cum ne-aţi dat-o domnul Fron?

GF: Tu-ţi crucea mă-ti, ieşi de aicea! Dă-i drum de aicea!

MT: Sunaţi poliţia să vedem!

GF: Suni poliţia, futu-ţi crucea mă-ti, vii cu poliţie, vii să-mi faci aicea circ?

MT: Domnule primar vă rog frumos să-mi rezolvaţi problemele că mă sinucid!

GF: Du-te şi te sinucide, dă-te, mori, o proastă, rămânem fără tine, ai nenorocit toată comuna asta.

MT: Cum adică am nenorocit toată comuna?

GF: Vine ea şi face ordine, fă ordine cu tine, cu băiatul, fă cu tacsu, care nu munceşte.

MT: Domn’ primar am problema mea…

(…)

GF: Du-te în crucea mă-ti acasă de aici, dă-i drumul de aici, panarama dracului! Du-te şi munceşte, toată viaţa trebuia să îţi faci casă, noi toţi ne-am făcut.

MT: Nu vă interesează pe dumneavoastră ce am făcut eu la viaţa mea.

GF: Panarama asta…(o scuipă).

MT: Mă scuipaţi, doamne Maica Domnului, unde am ajuns.

GF: Beţiva ordinară!

MT: Eu beţivă?

(…)

GF: Du-te-n p… mă-ti!!…(o scuipă din nou)

MT: Nu mă umiliţi în halul ăsta.”

Situaţia a fost detensionată de apariţia unui poliţist, care după discuţiile purtate cu martorii la eveniment a decis să o amendeze pe Maria Tretiag.