Ce a găsit un bărbat într-o cărămidă veche de 100 de ani (Clipuri virale)

30Sep - by omgnews - 0 - In Tehnologie

Un utilizator de Imgur a publicat pe site o descoperire interesantă pe care a făcut-o în timp ce construia, împreună cu şeful lui, o cramă. La construcţie s-au folosit cărămizi vechi, care aveau nişte inscripţii misterioase pe ele: IBCO. După o cercetare făcută pe internet, „daggerleep” a aflat că acestea au fost fabricate cândva între 1900 şi 1938 de către compania Illinois Brick Company, care nu mai există.
 
 
Prima surpriză a avut-o atunci când a constatat că acele cărămizi foarte vechi, folosite pentru crama construită din Vancouver, proveneau din statul american Illinois. De a doua a avut parte când i-a căzut din greşeală o cărămidă şi s-a spart. În interiorul acesteia a găsit o cheie veche. 
 
 
Bărbatul bănuieşte că este vorba de cheia de la casa unui muncitor, pe care acesta a scăpat-o din greşeală în materialul din care se făceau cărămizile. Altfel, „sunt pe punctul de a începe o aventură la fel de mare ca şi Comoara Naţională 2”, a scris „daggerleep”. Alţii spun că a fost ascunsă intenţionat acolo, iar cărămida respectivă nu trebuia să ajungă la vânzare, deoarece includea cheia spre un secret. 
 

(…)

Cuvinte cheie: caramida, barbat, illinois

Subiecte asemănătoare:
» Când te uiţi cu atenţie la poza făcută soţiei
» De ce nu e bine să uiţi aniversarea relaţiei

» Previziunea incredibilă făcută de serialul „Trackdown” în 1958
» Bărbatul gelos făcut de râs pe Facebook de angajaţii barului cărora le-a cerut să-i spioneze prietena
» Un bărbat şi-a trimis drona pentru a-i cumpăra mâncare de la fast-food

Articol original – Ce a găsit un bărbat într-o cărămidă veche de 100 de ani, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse