Sporturi

DRAMATIC! Cum a câștigat China titlul mondial

Proba masculină pe echipe din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Nanning (China) s-a încheiat marţi cu victoria gazdelor, China intrând dramatic și pentru a 11-a oară în posesia titlului în acest concurs, la o singură zecime faţă de Japonia, cu o notă imensă (15,966, exact cât era nevoie) obţinută chiar în ultimul exerciţiu, la bară fixă, în timp ce medaliile de bronz au revenit echipei SUA.

Sportivii japonezi au dominat clar primele patru aparate, lupta inteţindu-se la paralele, unde China s-a apropiat dramatic, deşi o contestaţie a niponilor a fost admisă, acordându-li-se 3 zecimi în plus, pentru ca la bară fixă situaţia să se răstoarne total, cu ajutorul unui arbitraj cel puţin binevoitor.

Scorul dramatic între cele două mari puteri ale gimnasticii masculine a fost de 273,379 puncte (China) faţă 273,269 (Japonia), diferenţă de numai o zecime după nu mai puţin de 36 de note acordate în finala pe echipe gimnaştilor celor două ţări.

Medalia de bronz a revenit, de asemenea la mare luptă, echipei SUA, care a depăşit Marea Britanie cu doar 1,2 puncte. Echipa României nu a fost prezentă în finală, situându-se doar pe locul 12 în preliminarii.

Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Nanning continuă miercuri, cu concursul feminin pe echipe, în finală fiind prezentă şi România, alături de SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Italia, Japonia şi Australia, competiţia (transmisă în direct de la ora 14,00 la TVR) începând de la punctaj zero.