„Cimitirul” de vehicule spaţiale se află la o distanţă de 2.700 de km de orice uscat (Curiozitati)

24Oct - by omgnews - 0 - In Tehnologie

Sateliţii, staţiile spaţiale şi alte obiecte care ajung în spaţiu trebuie readuse pe Pământ, atunci când se poate, pentru a nu aglomera şi mai mult spaţiul din jurul planetei şi a nu afecta orbitele vehiculelor funcţionale. Pentru asta există un „cimitir de nave spaţiale” în Oceanul Pacific, aflat la o distanţă de peste 2.700 de kilometri de orice loc uscat. Zona se numeşte Point Nemo. 
 
Sateliţii mai mici nu ajung la Punctul Nemo, deoarece atunci când intră în atmosferă se dezintegrează. Uneori, însă, agenţiile spaţiale nu reuşesc să prăbuşească controlat navele. De exemplu, staţia chineză Tiangong-1, care cântăreşte 8,5 tone şi al cărei control a fost pierdut în martie 2016, va cădea undeva la întâmplare în 2018. 
 
Interesant este faptul că oamenii care trăiesc permanent la cea mai apropiată distanţă de Point Nemo sunt astronauţii de la bordul Spaţiei Staţiale Internaţionale (SSI). Asta deoarece SSI orbitează la o altitudine de 402 kilometri. Cea mai apropiată insulă se află la o distanţă mult mai mare. 

Între anii 1971 şi 2016 au fost aruncate acolo cel puţin 260 de vehicule spaţiale, conform Popular Science. Tot acolo, la o adâncime de 3,2 km, se găseşte staţia spaţială MIR (1986 – 2001), 140 de capsule ruseşti şi chiar o rachetă SpaceX, potrivit Smithsonian.com.  

(…)

Cuvinte cheie: cimitir, sateliti, planeta

Subiecte asemănătoare:
» Astronomii au aflat, în sfârşit, ce este obiectul misterios care însoţeşte Terra în jurul Soarelui
» Un „cimitir” masiv de vietăţi marine a fost descoperit în Chile
» Laserul, sateliţii articiali sau Netflix: Cinci previziuni incredibile despre tehnologie care s-au adeverit
» De Ziua Pământului 2017, NASA le permite oamenilor să „adopte” părţi din planetă şi lansează un SOS către extratereştri
» Când NASA va sacrifica sonda Cassini, cercetătorii ar putea afla în sfârşit cât de lungă e ziua pe Saturn

Articol original – „Cimitirul” de vehicule spaţiale se află la o distanţă de 2.700 de km de orice uscat, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse