Creative, o marcă foarte cunoscută pentru soluţiile audio în anii ’90, vrea să redevină populară în România (Accesorii)

22Sep - by omgnews - 0 - In Tehnologie

Marca singaporeză Creative, cunoscută în special pentru celebrele dispozitive şi plăci audio Sound Blaster în anii ’90, a intrat, după anul 2.000, într-un con de umbră în România. Compania, cunoscută de cei mai în vârstă, este destul de puţin populară în rândurile tinerilor din ţara noastră, în ciuda tradiţiei bogate pe care o are. Creative a fost fondată în 1981, fiind unul dintre pionierii din industria computerelor personale. Un jucător foarte important pe piaţa plăcilor audio, compania a fost, la un moment dat, şi un producător cunoscut de plăci video (vă mai amintiţi de Vodoo Banshee?) şi CD-ROM-uri. 
 
Creative Technology doreşte să redevină un brand cunoscut în România şi a organizat un eveniment cu ocazia căruia a prezentat, presei şi partenerilor comerciali, portofoliul de produse. Printre acestea se numără modele care au deja vechime pe piaţă, precum boxele Bluetooth din seria Roar sau plăcile de sunet externe, dar şi soluţii noi, precum soundbar-ul Sound BlasterX Katana sau căştile wireless pentru pasionaţii de mişcare Outlier Sports.
 
 
Vă prezentăm, mai jos, câteva produse care ne-au atras atenţia la prezentarea Creative. 
 
Sound BlasterX Katana este un soundbar a cărui sursă de inspiraţie pentru design a fost celebra sabie japoneză. Katana, un produs gândit în special pentru gameri, se potriveşte sub monitoarele desktop şi dispune de un sistem de 49 de lumini programabile aliniate de la o margine la alta. Soundbar-ul poate fi aşezat şi sub televizoare. Carcasa este realizată din aluminiu, iar conectarea la Katana se poate face prin Bluetooth sau USB.
 
Katana
 
Outlier Sports sunt căşti wireless care oferă sunet de calitate bună, autonomie excelentă a bateriei, greutate de doar 15 grame şi rezistenţă la apă (rating IPX4). Pentru mai multe informaţii despre acest produs puteţi vedea review-ul nostru complet. 
 
Creative Muvo 2c este o boxă portabilă de dimensiuni mici, care oferă un sunet de calitate, este rezistentă la apă şi dispune de o mulţime de caracteristici care o diferenţiază de concurenţă. Pe lângă rolul principal de accesoriu audio pentru smartphone, Muvo 2c poate fi legată la o altă boxă identică pentru sunet stereo, include card micro-SD pentru playerul MP3 încorporat şi poate fi utilizată ca difuzor pentru lapotop. Cu ocazia evenimentului, Creative a anunţat şi o versiune mai ieftină a boxei, Muvo 1c, care nu va mai include slot pentru card micro-SD. În rest, cele două modele sunt identice. 
 
Interesant este şi mausul de gaming Sound BlasterX Siege M04. Acesta dispune, la fel ca şi Katana, de sistem de iluminare, 7 butoane programabile, rezoluţie maximă (DPI) 12.000 şi senzor PixArt PMW3360. Bine primit de critici, mausul are un preţ competitiv, de aproximativ 370 de lei. 
 
Creative Halo
 
Tot din familia boxelor, atrage atenţia modelul Creative Halo, care poate simula o „discotecă” în casa utilizatorului. Boxa este una Bluetooth şi dispune, potrivit Creative, de autonomie de 8 ore. Sistemul de LED-uri poate afişa 16,8 milioane de culori, iar utilizatorii le pot personaliza cum doresc din aplicaţia dedicată.
 
Nu în ultimul rând, BlasterX P5 sunt căşti in-ear pentru gameri, cu un design îndrăzneţ şi sunet de calitate. Căştile cântăresc doar 12 grame, includ magneţi Neodim de 7 mm, microfon şi telecomandă pe fir.                                                                                                                                                                                                                                                       

(…)

Cuvinte cheie: creative, romania, boxe bluetooth, audio

Subiecte asemănătoare:
» O bancă din România a lansat un credit digital de nevoi personale. Acesta poate fi obţinut online în aproximativ 15 minute
» Veniturile înregistrate de dezvoltatorii de jocuri video din România în 2016 şi clasamentul celor mai mari companii
» Două mall-uri din România au implementat serviciul exclusivist Indoor Google Maps
» Ce efecte va avea taxa de 6 euro/an asupra domeniilor .ro
» Data la care Samsung lansează Galaxy Note8 în România

Articol original – Creative, o marcă foarte cunoscută pentru soluţiile audio în anii ’90, vrea să redevină populară în România, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse