Critici dure ale unui fost lider ALDE, ploieşteanul Cătălin Beciu, la adresa DNA !

13Aug - by omgnews - 0 - In Stiri

Ploieşteanul Cătălin Beciu, fost secretar de stat în Guvernul României și fost vicepreședinte național al Alianței Liberalilor și Democraților – ALDE, a publicat ieri pe pagina sa de facebook o reacție dură la modul în care se petrec unele lucruri în instituțiile de cercetare penală din România, făcând referire în mod special la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești și la faptul că însuși procurorul-șef Lucian Onea ar fi intrat în rândul celor pe numele cărora s-au făcut plângeri pentru cercetare abuzivă.
Ce spune Cătălin Beciu în postarea sa, care a făcut multe valuri?
“Aud că Onea – prim-procurorul de la Prahova- are o ditamai plângerea pentru cercetare abuzivă. Sigur e întemeiată. Nu ştiu ce mecanism i-a făcut pe ăștia să se simtă dumnezei (…). Jumătate din ăia de la DNA ar trebui să facă pușcărie, pentru abuzurile pe care le-au făcut și pentru felul jegos în câte și-au arogat o aparentă susținere populară. „Vreți bogați la pușcărie?”. Ia puneți întrebarea asta într-un sondaj de opinie, să vedeți ce iese. Ce credeți că or să răspundă ăia de pe Taraf TV? Credeți că or să spună că-i vor închiși doar pe ăia care au furat și că îi respectă pe ăia care muncesc de rup? La ce butoane au fost în stare să umble… Țara asta n-a avut niciodată așa trib de sălbatici cu atâtea pârghii în mâini. Trebuie să se termine. DNA – ca reprezentant al intereselor străine și inhibitor al progresului țării – trebuie condamnat în ansamblu. Ţine tot de parchet. De ăla militar…”, a postat, ieri, la prânz, fostul lider al ALDE pe pagina personală de facebook. Mai târziu, tot în cursul zilei de ieri, a mai adăugat: “Update: Eu n-o sa fac așa cum fac ei. Cred în prezumția de nevinovăție, chiar și când e vorba de DNA. Totuși, sunt din Ploiești și aud multe. Aici s-au comis cele mai mari abuzuri. Sub oblăduirea cui? Corect. Cine a girat treaba asta, de la București? Corect. Încă ceva: nu mă mai avertizați că se vor răzbuna ăștia. Nu-mi pasă și nu am tipul ăsta de anxietate. Dacă tăcem cu toții, ne ia dracu’ de nu ne vedem. Vă recomand tuturor să nu mai stați în genunchi. Industria fricii se bazează pe… frică. Ripostați. N-au zece milioane de locuri în pușcării și, oricum, lașitatea n-are nicio scuză. Pătăchie se numea stră-străbunicul meu, din partea tatei, erou în război. Un alt străbunic, din partea mamei, a înfundat pușcăriile comuniste, doar pentru că a fost comerciant. Ce să le spun, când ne-om vedea, pe lumea ailaltă? Că mi-a fost frică de Codruța și de Onea? Pe bune? N-am chef să mă scuipe”.
În urmă cu două săptămâni, agenția de presă Agerpres a citat un reprezentant al Inspecției Judiciare care afirma că, pe 12 iulie, “Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu ca urmare a afirmațiilor doamnei Ana Maria Pătru (n.n. – fosta șefă a Autorității Electorale Permanente), publicate în mass-media, în care se relatează aspecte ce țin de modalitatea de instrumentare a unui dosar aflat pe rolul DNA — Structura Teritorială Ploiești. Inspectorii judiciari desemnați în cauză urmează să efectueze verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indiciile comiterii vreunei abateri disciplinare de către procurori de la DNA — ST Ploiești”. La vremea respectivă s-a vehiculat că în cauză ar fi vorba despre procurorii Cerasela Răileanu și însuși procurorul-șef al DNA Ploiești, Lucian Onea.

Ziarul Prahova