Publisher is the useful and powerful WordPress Newspaper , Magazine and Blog theme with great attention to details, incredible features...

Curtea de Apel Timișoara a admis „atacul” DIICOT Arad: Maiorul SRI, Ciprian Sabin Mareş – condamnat la închisoare cu executare!

103

Curtea de Apel Timișoara a admis „atacul” DIICOT Arad: Maiorul SRI, Ciprian Sabin Mareş – condamnat la închisoare cu executare!

Titlul inițial: Maior din cadrul SRI Arad, reținut de procurorii DIICOT împreună cu un interlop pentru trafic de droguri. Aceștia au fost arestați pentru 30 de zile

Știri Arad. Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii de la Biroul Teritorial Arad au dispus, vineri, reţinerea pentru 24 de ore a unui maior în cadrul Serviciului Român de Informaţii – Serviciul Judeţean de Informaţii Arad, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, şi a unei alte persoane (Pălincaș Edi), tot pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Procurorii spun că în perioada 11 – 16 august, la date diferite, maiorul SRI, Ciprian Sabin Mareş, a vândut în două rânduri droguri de risc (100 de grame de cannabis), respectiv de mare risc (6 grame de cocaină), cu sumele de 2.050 de lei, respectiv 600 de euro (din care a primit 300 de euro).

De asemenea, joi, orele 19.45-20.50, ofiţerul de la Serviciul Judeţean de Informaţii Arad a vândut droguri de risc (100 de grame de cannabis), cu suma de 400 euro şi 200 lei, respectiv a detinut droguri de risc (250 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în imobilul său situat în municipiul  Arad, el fiind prins în urma unui flagrant şi a percheziţiei domiciliare.

Cea de a doua persoană reţinută în acest dosar este acuzată de procurorii DIICOT că vineri dimineaţă, între orele 01.00-02.00, a vândut droguri de risc (300 de grame de cannabis), cu suma de 6.000 de lei, respectiv a deţinut droguri de risc (100 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în autoturismul său, fiind prins în flagrant de către anchetatori.

Vineri, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Arad, împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au făcut patru percheziţii în judeţul Arad, una dintre percheziţii fiind la sediul unei instituţii publice, adaugă DIICOT într-un comunicat de presă.

UPDATE 1 (18.08.2017): Mandate de arestare de 30 de zile pentru cei doi inculpați în cazul traficului de droguri de risc și mare risc.

UPDATE 2: DIICOT a făcut publice imaginile video din momentul arestării dealerului Edi Pălincaș și a maiorului SRI Ciprian Sabin Mareș.

sursa: digi24

UPDATE 3: Maiorul SRI, Ciprian Sabin Mareş, și dealerul Edi Pălincaș rămân în arest

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

„Având în vedere interesul manifestat de presă cu privire dosarul penal nr. 5473/108/2017 al Tribunalului Arad,  având ca obiect propunere prelungire arestare preventivă, vă aducem la cunoştinţă faptul că, prin încheierea penală din data de 11 septembrie 2017, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, în baza art. 234, art. 236 alin. 1 şi 2 raportat la art. 223 alin.2 Cod procedură penală  a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad şi, în consecinţă, a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi, ambii arestaţi preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al Inspectoratului de poliţie judeţean Arad, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.09.2017 şi până la data de 16.10.2017, inclusiv.

De asemenea, în baza art.242 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea formulată de unul dintre inculpaţi, privind înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu măsura arestului preventiv la domiciliu.  

Încheierea penală de mai sus nu este definitivă, împotriva acesteia se poate formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.”

UPDATE 4: Sentințe cu executare

Curtea de Apel Timișoara a admis astăzi, prin sentință, calea de atac a DIICOT Arad în cazul celor doi, maiorul Ciprian Mareș (SRI) și dealerul Edi Pălincaș. Astfel, susțin surse oficiale, magistrații au decis ca pedeapsa maiorului SRI nu numai să nu fie menținută (2,6 ani cu suspendare „primise” la Tribunalul Arad), ci majorată și cu executare. Astfel, maiorul urmează să ispășească 3,6 ani de închisoare cu executare, în timp ce Palincaș urmează să execute doi ani, însă în cazul acestuia există și niște confiscări de valori.

Publicat la Thu, 01 Feb 2018 12:35:20 +0000

Știri Arad