Dărăşti. Înapoi, în „Țara Usturoiului”

8Aug - by omgnews - 0 - In Stiri

Aproape trei luni le-au trebuit „boabelor” de usturoi sădite cu trudă și sudoare de dărășteni în pântecele pământului să se înmulțească și să se înfrățească în căpățâni dolofane, cu aroma lor de neconfundat. Trei luni istovitoare în care oamenii din comuna de la hotarul județului s-au îngrijit ca recolta din luna lui Cuptor să fie pe măsura ostenelii lor. I-am găsit, din nou, frânți din șale, ca într-o rugăciune către planeta mamă, scociorând cu „raz”-ul crusta ei cenușie, pentru a scoate la iveală rodul luminos al trudei lor.

 

Articol publicat în ediția printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 363

  14-15-page-001

Rodul trudnic al dărăştenilor, udat cu sudoarea frunţii

Vă povesteam, pe la începutul lui Florar, cum i‑am cunoscut pe dărăștenii care duc mai departe tradiția strămoșilor lor: cultura usturoiului, planta minunată cu calități miraculoase și aromitoarea bucatelor: tot aplecați din mijloc asupra pământului dădător al „pânii cea de toate zilele”, sădind bob cu bob sămânța din care urma să se ivească multașteptatul rod. Pentru că, pentru mulți dintre cei trăitori în Dărăștiul Ilfovului, usturoiul este rodul pământului care le asigură traiul de zi cu zi. Mulți dintre ei au trecut pragul bătrâneții, se mișcă tot mai greu, dar nu renunță la această îndeletnicire, în ruptul capului. Ei se plâng că cei tineri nu-i mai urmează și spun că, în curând, tradiția cultivării usturoiului la Dărăști va pieri, așa cum va pieri, cel mai probabil, și soiul unic, lăsat moștenire din generație în generație.

Nea Dumitru, zis „Buzatu” și tușa Maria, zisă „Bibi”

Pe cei doi soți Gheor­ghe, Dumitru și Maria, i‑am găsit muncind pe o postață de pământ de vreo 6 ari. Mărunței și împovărați de greutatea anilor, smulgeau din măruntaiele pământului căpățânile de usturoi, le legau în snopuri și le întindeau la uscat.

„Vai de capul nostru”, zice tușa „Bibi”. „Suntem cei mai amărâți. Cu ce să trăiești? Cu 500 de lei pensie, după 33 de ani de muncă la CAP, în care nu mi-a lipsit sapa din mână? Dai pă lemne 20 de milioane, pă butelie, plătești apa, gunoiul, îți iei de mâncare. De unde atâția bani? Am 74 de ani și uite cum mă chinuiesc! De la patru jumătate lucrez aici. Și știi mata de câte ori se ia la mână usturoiul ăsta? De treizeci de ori, sau mai mult! Apoi, la iarnă, trebuie împletit!”, continuă ea, cu obidă.

Nea „Buzatu”, cum insistă șugubăț să-i spun, în ciuda celor 77 de ani ai săi are mintea ageră și ascuțită ca un brici. Debordează de voioșie și optimism. „Muncă multă la usturoiul ăsta! După ce-l pui în pământ, trebuie să‑l plivești de 7-8 ori de buruiană, dacă vrei să mai scoți ceva. Noi muncim la usturoi de când mama ne‑a făcut, cam de la 6 ani! Pe vremuri, mergeam cu usturoiul să‑l vindem tocmai la Tohani și Zărnești! Da’ acum nu mai merge treaba”, o completează el pe consoarta sa. Apoi, îmi spune că e umblat în lume. Îmi povestește că a lucrat la tăbăcăria din Jilava. „Am fost chiar șef acolo, da’ nu mi-a plăcut! Douăzeci și opt de ani m‑am dus la serviciu pe bicicletă! Fie frig, fie zăpadă! Acum, s-a ales prafu’ de tot ce era acolo” ne spune nea ­„Buzatu”.

O recoltă mai slabă decât în anul trecut

La câteva zile după ce vorbisem cu nea „Buzatu” și tușa „Bibi”, am revenit în locul în care, în primăvară, îi cunoscusem pentru prima oară pe dărăștenii care sădeau usturoiul. Aici, i‑am reîntâlnit pe cei cu care vorbisem atunci. Membrii familiei Marin – Marcel, Neamțu, Fănel, Bănică, Ion și Marius – cei care, în mai, plantau usturoiul mecanizat, adunau de zor snopii de usturoi întinși pe câmp, în remorca unui tractoraș. Păreau grăbiți, pentru că, înspre apus, se adunau nori amenințători de ploaie. Mi-au mărturisit că recolta este ceva mai slabă decât în anii trecuți, pentru că, în primăvară, vremea a fost nefavorabilă și usturoiul fusese însămânțat cam târziu.

Usturoiul românesc ar putea dispărea

Ceva mai încolo de familia Marin, Nicu State și soția lui, Viorica, strângeau, la rândul lor, snopii de usturoi. Erau ajutați și de o mătușă de-a lor. Nicu State mi-a confirmat spusele  vecinilor săi de tarla, că recolta este mai slabă, anul acesta. El se plânge că nu se dau subvenții pentru usturoi, așa cum există la tomate. „Dacă pui tomate pe 1.000 de mp, îți dă 3.000 de euro. De ce nu e așa și la usturoi? Uite, să zică așa: vinde cinci tone și-ți dau un sprijin de felul ăsta. Să se facă un program pentru usturoiul românesc, ca pentru tomate, altfel vom pierde sămânța noastră, românească. A început să se cumpere sămânță străină, spaniolă, care dă randament, dar gustul e altul decât al usturoiului nostru. La un pogon, scoți 6 tone, iar la al nostru doar două tone. Ăla spaniol are căpățâna cât pumnul, de-aia dă producție mai mare”, spune Nicu State. „Iar munca e grea și nu e răsplătită pe măsură. Zilele astea ne-a omorât căldura, aici pe câmp!”, adaugă și Viorica.

Muncă multă, câștiguri mici

Cunoștința noastră din primăvară, Marioara Codreanu este și ea, la datorie. Împreună cu Gheorghe, soțul său, scot usturoiul din pământ cu „raz”-ul. O unealtă care aduce cu un soi de cuțit, cu care scormonesc în pământ, pentru a scoate la lumină căpățânile de usturoi. „Ăsta e instrumentul care ne-a făcut ­mari!”, zice Marioara. Ea se plânge că a dat de trei ori cu ierbicid, dar buruienile au crescut până la brâul omului, pe terenul unde a cultivat ceapă. „Usturoiul ăsta se muncește, nu glumă. Vă chem la iarnă, să vedeți cum se împletesc funiile de usturoi, cu papură, care costă și aia bani. Să nu mai zică cucoanele că cer țăranii bani prea mulți pe produsele lor. Și cum să ne dea nouă subvenții, dacă ei se duc la unguri, la nemți, la turci și cumpără usturoi și-l bagă la supermarketuri. Că astea nu primesc usturoi de-al nostru, românesc. Înainte era mai bine. Ți se repartiza un lot de pământ, puneai usturoiul, apoi dădeai 40% din recoltă la stat și rămâneai cu restul. Înainte se cultiva aici usturoi și ceapă pe suprafețe mari. Punea dărășteanul usturoi și pe la Jilava și în alte comune, prin toate părțile. Pentru că nu se pune doi ani la rând pe același loc usturoi, că nu se face. De-abia după 4-5 ani de zile poți să-l pui pe același loc! Și la ceapă, la fel. Nu poți pune usturoi după ceapă, că «chelește»! Trebuie să schimbi terenul!

Vieți împletite cu o ființă fermecată

În fine, îi vizitez și pe cei din familia Olteanu. Sunt toți răspândiți pe câmp, fiecare trudind la recoltatul usturoiului. Anul acesta nu au mai folosit raz-ul, pentru că au fost presați de vremea nefavorabilă, care nu le‑a permis să înceapă recoltatul la timp, așa că au apelat la un utilaj mecanizat. Vorba aceea, alți bani, altă distracție! „Pentru 1.000 mp, trebuie să dai 120 de lei. Și căldura asta, care ne-a omorât. Mare chin!”, ne spune Ioana Olteanu.

Ceva mai departe și „veterana” familiei, tușa Ștefana,  la 78 de ani muncește cot cu rudele sale mai tinere. Mâinile ei crăpate seamănă cu pământul pe ca­re-l muncește. Culege firele de usturoi și le leagă cu îndemânare în snopi de 20-30 de căpățâni. Nici nu zici că are așa o ­vârstă venerabilă. Îndelunga ei viață s-a împletit, ca o funie, cu această îndeletnicire. Așa a pomenit, din moși-strămoși și atâta timp cât o vor ține puterile, va munci să dea viață acestei ființe fermecate care i-a răsplătit truda asigurându-i traiul zilnic. Ca și fiii, nepoții și strănepoții care o vor urma…

The post Dărăşti. Înapoi, în „Țara Usturoiului” appeared first on Jurnalul de Ilfov.

Jurnalul de Ilfov