StiriȘtiri județul Gorj

Deschiderea anului școlar la Motru: dascălii și elevii, împărțiți între două manifestări

Primarul din Motru, Gigel Jianu, a vrut ca anul acesta, manifestarea de deschidere a anului școlar să fie altfel! Alături de profesori, directori și părinți a luat decizia să deschidă anul școlar pe esplanada Casei de Cultură a municipiului. Din păcate, surse susțin că directorii unităților școlare au fost supuși unor presiuni din partea ISJ, fiind forțați în acest fel să nu se prezinte în fața Casei de Cultură. Cel care s-a opus ideii primarului a fost viceprimarul Cosmin Morega, care l-a convins pe Ion Ișfan, șeful ISJ Gorj, să vină la Motru pentru deschiderea anului școlar. La manifestarea lui Jianu au participat câteva sute de elevi, părinți și profesori, ceilalți mergând la unitățile școlare.

Primarul Gigel Jianu și-a dorit ca manifestările de deschidere a anului școlar să fie altfel, așa că, de comun acord cu directorii școlilor și reprezentanții părinților elevilor din municipiu, a convenit ca deschiderea să aibă loc în centrul orașului, în fața Casei de Cultură. Unii părinți au copiii elevi la câte două unități și nu puteau fi alături de fiecare, iar profesorii au avut ieri ocazia să își reîntâlnească foști elevi. Directorii unităților școlare din Motru, deși au fost de acord cu ideea primarului, nu s-au mai prezentat la manifestarea de pe esplanada din fața Casei de Cultură. Potrivit unor surse, directorii unităților școlare au fost contactați duminică seara de Ion Ișfan, șeful ISJ Gorj, care le-a cerut să facă deschiderea anului școlar în fiecare la școală, la ora 09:00, căci va fi și el prezent. Astfel, ieri, la ora 09:00 erau deja copii și părinți în piață, dar șeful ISJ Gorj deschidea anul școlar la Nr. 2, alături de președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu, și viceprimarul Cosmin Morega, tot la ora 09:00, cu elevii și profesorii care erau la școală.

„Este un eveniment nou, o manifestare organizat în altfel decât era în mod obișnuit. Avem un oraș mic, care are probleme multe, una dintre ele fiind rețeaua școlară. Am considerat că rolul autorităților locale și județene este acela de a rezolva problemele rețelei școlare, a animozităților dintre conducătorii unităților. Am vrut să fim liantul, să închegăm colectivelor celor două școli și ale celor două colegii. Un prim pas în realizarea acestei coeziuni am considerat că ar fi organizarea deschiderii noului an școlar împreună, iar directorii au fost încântați de această idee. Am semnat cu dumnealor chiar și un protocol prin care erau de acord ca toate școlile să vină pe esplanada Casei de Cultură și să avem manifestarea comună. (…) Pentru o educație și o școală puternică, trebuie găsită o cale de dezvoltare comună, un parteneriat real între școală, părinți, administrație și comunitate. (…) Pentru mine, ceea ce se întâmplă în școlile din oraș – atât din punct de vedere al infrastructurii, dar nu numai – constituie o prioritate și îmi manifest deschiderea pentru colaborare cu școala și cu toți cei implicați în sistemul educațional. Deschiderea anului școlar nu trebuie să fie un motiv de răfuieli politice, ci un moment de bucurie în care autoritățile implicate în acest proces să demonstreze că sunt interesate de educație”, a spus edilul Gigel Jianu.

Cei prezenți în fața Casei de Cultură au fost încântați de idee

Celor prezenți în fața Casei de Cultură li s-a părut o idee foarte bună manifestarea și au recunoscut că așa au avut ocazia să își revadă foștii elevi. La manifestare au fost prezenți profesori, părinți, dar și foarte mulți elevi. „Mi se pare o idee foarte bună faptul că s-au gândit să facă deschiderea anului școlar aici. Ne întâlnim cu foștii elevi, cu părinții copiilor, cred că a fost o idee foarte bună. Unii părinți au copiii la mai multe școli, la generală, la liceu și le-a plăcut ideea de a fi cu ei aici. Așa nu puteau fi cu ambii copii în această zi. (…) Nu ar trebui să fie imixtiuni politice. Este vorba despre deschiderea către societate, către comuniune și comunicare. Nu cred că ar trebui să rămânem închistați în vechile idei și manifestări”, a spus Jana Rațiu, cadru didactic la Școala Gimnazială Nr. 1 din municipiul Motru. Elevii au fost cei mai încântați de idee, dar și cei au pus punctul pe I, cum s-ar spune: „Nu mi se pare ciudat că au făcut manifestarea aceasta aici, în centrul orașului. Cred că ori aici, ori la școală este același lucru. A fost frumos. Mie mi-a plăcut. Și colegilor mei le-a plăcut”, a spus un puști de clasa a IV-a. „Mie îmi place că este aici festivitatea de deschidere. Este spațiul mai mare, ne-am întâlnit cu foștii colegi din generală care acum învață la Coșbuc. Dacă făceam la școală, nu ne vedeam. Este o idee altfel. Trebuie să fim deschiși la nou”, a spus Denisa Gujba. Și mama elevei a spus că manifestarea organizată de edilul Jianu a fost altfel, dar pe placul său!

Morega și Ișfan, la două școli

Viceprimarul Cosmin Morega, aflat mai mereu în contradicție cu primarul Jianu (vicele este de la PSD, primarul-PNL n.red.), a participat la deschiderea anului școlar la unitățile școlare de pe raza municipiului, chiar dacă unii elevi și dascăli se aflau în centrul orașului, la manifestarea edilului. Alături de el a fost Ion Ișfan, șeful ISJ Gorj, despre care primarul a spus că nu i-a interzis să organizeze manifestarea din fața Casei de Cultură. Din păcate, unui elev de la Colegiul Național „George Coșbuc” i s-a făcut rău după ce a stat în soare, așteptând ca la festivitatea de deschidere a anului școlar să ajungă Ion Ișfan, șeful ISJ Gorj și viceprimarul Cosmin Morega. Reprezentanții unității școlare au chemat ambulanța, medicii acordându-i primul ajutor copilului. Era prezent și tatăl copilului la manifestare, minorul revenindu-și destul de repede.

Post-ul Deschiderea anului școlar la Motru: dascălii și elevii, împărțiți între două manifestări apare prima dată în Impact In Gorj.

Impact In Gorj