Doi răniți la Ipotești, după ce un șofer nu s-a asigurat când a virat la stânga și a intrat în mașina care îl depășea

22Sep - by omgnews - 0 - In Stiri

Un bărbat în vârstă de 66 de ani și o femeie de 51 de ani au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier care a avut loc joi seară pe raza comunei Ipotești.

 

 

Potrivit Poliției Județene Suceava, joi seară, în jurul orei 19.40, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Ipotești, un localnic de 66 de ani a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător, moment în care, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 51 de ani din municipiul Suceava, aflat în depășire.

În urma impactului, autovehiculul condus de bărbatul de 51 de ani a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit în capul podului din faţa unui imobil.

”Din accident, a rezultat rănirea conducătorului auto de 66 de ani  şi  a unei femei de 51 de ani din Suceava, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 51 de ani, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, arată sursa citată.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

The post Doi răniți la Ipotești, după ce un șofer nu s-a asigurat când a virat la stânga și a intrat în mașina care îl depășea appeared first on NewsBucovina.

NewsBucovina