Echipa filmului Breaking News vine la Suceava și Gura Humorului

29Sep - by omgnews - 0 - In Stiri

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, va intra vineri, 29 septembrie, în cinematografele din țară. Totodată, echipa filmului continuă caravana prin țară.

Sâmbătă, 30 septembrie, regizoarea Iulia Rugină, actorul Andi Vasluianu și actrița Voica Oltean vor merge la proiecțiile speciale din Suceava, la Cinema City Suceava, ora 19.00, iar duminică, 1 octombrie, ei vor poposi în Gura Humorului, la Casa de Cultură.

„N-am fost niciodată în Gura Humorului, mă bucur că ajungem și acolo”, a spus Andi Vasluianu.

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Filmul a avut premiera de gală miercuri seară, în București, la Cinema PRO, în prezența câtorva sute de invitați. O sală plină cu actorii, membrii echipei, familiile lor, prieteni, dar și vedete și critici de film a aplaudat minute în șir la final. „Aștept momentul ăsta de când eram mică”, a declarat la final, pe scenă, Voica Oltean, actrița de doar 17 ani, care a luat premiu pentru interpretarea rolului Simonei Paraschiv la Festivalul de la Karlovy Vary. „Premiul stă frumos înrămat pe perete la mine acasă. Din când în când mă uit la el și zic: OK, următorul?”.

Autoarele scenariului, rescris de-a lungul timpului, sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.

Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

The post Echipa filmului Breaking News vine la Suceava și Gura Humorului appeared first on NewsBucovina.

NewsBucovina