Exerciții ISU BN- Tren deraiat și accident rutier cu cisterna plină de substanțe periculoase

4Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

Pompierii din Bistriţa-Năsăud, în cooperare cu colegii din Maramureș, au pus în practică, două scenarii a unor situații de urgență, a căror scenă a fost satul Dealul Ștefăniței.

Primul scenariu a presupus lichidarea unui incendiu la un tren de călători deraiat şi acordarea de asistenţă medicală pentru aproximativ 50 de călători.

Al doilea scenariu a fost producerea unui accident rutier în care este implicată o autocisternă care transportă acid sulfuric, respectiv intervenţia structurilor responsabile în domeniul CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear), potrivit agerpres.ro

„Prima situaţie tactică a presupus că trenul care circula pe ruta Salva – Sighetu Marmaţiei şi care avea la bord aproximativ 50 călători, înaintea sosirii în halta CFR Dealu Ștefăniţei, din cauza nerespectării restricţiei de viteză impusă la tranzitarea viaductului peste DN 17C, la intrarea în localitate, a deraiat, ceea ce a dus la răsturnarea locomotivei, la avarierea garniturii, prăbușirea parţială a viaductului şi la blocarea căii de rulare feroviare.

În a doua situaţie tactică, din cauza haosului creat în zona viaductului, precum și din cauza aglomerării traficului rutier pe DN 17C, se produce un accident rutier în care este implicată o autocisternă ce transporta substanţe periculoase și care a intrat în coliziune cu un stâlp al viaductului. În urma impactului au rezultat scurgeri de acid sulfuric”, a dat detalii purtătorul de cuvânt al ISU „Bistriţa”, plutonierul major Marius Rus.
Au participat la exerciţiu: Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă și SVSU Romuli, SVSU Telciu, un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere de la Secţia de Pompieri Năsăud, echipaje de descarcerare, CBRN și prim ajutor SMURD de la Detașamentul de Pompieri Bistriţa, punctul de comandă mobil și echipajul CBRN de la ISU Maramures, un TAB de cercetare CBRN aparţinând Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, Regionala CFR Cluj – Secţia L9 Sighetu Marmaţiei, Biroul Judeţean Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud, echipaje de politie rutieră și grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa”.
„Exerciţiul a intrat în categoria sesiunilor de pregătire trimestriale, organizate cu scopul de a angrena toate structurile cu atribuţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice zonei noastre de competenţă. Caracterul particular al activităţii a fost dat de înălţimea la care a avut loc intervenţia pentru stingerea incendiului la trenul deraiat pe viaduct, operaţiuni de salvare la înălţime cu sprijinul alpiniștilor specializaţi ai unităţii, izolarea zonei și luarea măsurilor specifice pentru protejarea populaţiei în urma unui accident cu substanţe chimice periculoase, coordonarea unitară a echipajelor CBRN de la trei unităţi pentru intervenţia la evenimentele majore de acest tip, fluidizarea traficului rutier de către echipaje de poliţie etc.”, a mai precizat plutonierul major Marius Rus.

 

Post-ul Exerciții ISU BN- Tren deraiat și accident rutier cu cisterna plină de substanțe periculoase apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online