Familie otrăvită cu ciuperci. Un tânăr a reușit să-și bage tot neamul în spital și părinții în comă

16Oct - by omgnews - 0 - In Amuzante şi Interesante Stiri

Membrii unei familii din Căpâlnaș au ajuns la spital, după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare. Este vorba despre mamă, tatăl, fiica și ginerele, care au consumat ciuperci culese din pădure, ce s-au dovedit a fi otrăvitoare, scrie presa locala.

Familie otrăvită cu ciuperci

Fiica și ginerele au fost transportați la spitalul din localitatea timișeană Făget, aceștia prezentând o formă mai ușoară de intoxicație, însă bătrânii au fost la un pas de a-și pierde viața, cei doi fiind internați la Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, pe secția de Terapie Intensivă.

Doi dintre cei intoxicaţi au intrat în comă, iar medicii le-au salvat viaţa. Bărbatul în vârstă de 73 de ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital, starea lui fiind foarte gravă. Cei doi au fost intubați și ventilați, dar acum respiră fără ajutorul aparatelor.

„Au fost internați pe secția de Terapie Intensivă, inițial au fost ventilați mecanic, acum sunt în afara oricărui pericol. Sunt încă pe Terapie Intensivă, urmând să fie trimiși pe secție medicală, a declarat dr. Adrian Wiener, managerul Spitalului Județean Arad.

Anul trecut, în regiune, din cauză că au consumat ciuperci, doi oameni au murit, iar alte 10 persoane au ajuns in stare critica la spital.