Google Search poate afişa şi rezultate pentru căutări alternative, la care nu te-ai gândit încă (Internet)

7Dec - by omgnews - 0 - In Tehnologie

Google va complementa sugestiile afişate în timp ce tastezi cuvintele pentru căutare cu rezultate alternative vizând căutări la care nu te-ai gândit încă. Totul, în încercarea de a te ajuta să ajungi mai repede la rezultatul pe care îl vrei de fapt.

Joaca de-a ghicitul cuvintelor pentru căutare, practicată de Google Search, poate fi amuzantă atunci când descoperi întrebările la care s-au gândit cel mai mult persoanele dinaintea ta.

Utile prin faptul că te ajută să alegi mai rapid căutarea dorită, predicţiile oferite la începutul căutării nu te pot ajuta odată ce ai apăsat tasta Enter. Sesizând această limitare, Google oferea deja sugestii de căutări alternative şi chiar răspunsuri care pot avea legătură cu subiectul care te interesează.

Denumită Featured Snippets, secţiunea rezervată la începutul listei Google Search va fi afişată într-o formă extinsă, conţinând mai multe imagini şi descrieri considerate relevante pentru subiectul investigat. Mai jos, o listă ceva mai restrânsă ilustrează cu imagini si text alte căutări pe teme similare la care poate nu te-ai gândit încă, dar au fost făcute de alţi utilizatori înaintea ta.

Şi mai mult conţinut relevant poate fi afişat în cartonaşe vizibile în dreapta listei cu rezultate, spre exemplu locaţii de interes din oraşul căutat.

Beneficiind de ajutorul tehnologiilor de inteligenţă artificială, Google Search poate asocia subiectul căutat cu altele similare. Spre exemplu, la căutarea de informaţii despre un jucător de fotbal ar putea apărea şi sugestii cu nume de fotbalişti menţionate deseori împreună.

Din păcate, disponibilitatea sugestiilor afişate de Google Search variază în funcţie de subiectul căutat şi chiar de la o regiune la alta, astfel că nu toţi utilizatorii se vor putea bucura imediat de îmbunătăţirile aduse. 

(…)

Cuvinte cheie: google

Subiecte asemănătoare:
» Iată la ce s-au uitat românii pe YouTube în 2017. Vedeta a fost melodia „Despacito”, în variantele originală şi locală
» Browserul Chrome primeşte suport pentru redarea de clipuri HDR pe Android
» Google Maps primeşte mod de navigare pe motocicletă
» Google lansează Android Oreo Go edition, o versiune optimizată pentru telefoane ieftine
» Google ar putea exclude din Play Store aplicaţiile care colectează mai multe date decât au nevoie pentru a funcţiona

Articol original – Google Search poate afişa şi rezultate pentru căutări alternative, la care nu te-ai gândit încă, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse