Gradul de încredere din partea pietrenilor în primar și primărie este în continuă creștere

9Aug - by omgnews - 0 - In Stiri

Din discuțiile purtate în ultima perioadă cu pietreni din diferite medii sociale am observat o mărire a gradului de satisfacție față de activitățile administrative ce se petrec în Piatra-Neamț și în mod deosebit am auzit, după foarte mulți ani de zile, oameni vorbind de bine despre primarul municipiului.

În mod surprinzător am auzit pietreni care erau ancorați în realitățile administrative ale municipiului. Știau cine și ce a votat prin Consiliul Local, cine se află la conducerea unor societăți ale primăriei, starea financiară a municipiului și multe alte aspecte de care în anii trecuți nu era nimeni interesant.

Deși dezbaterile se află încă la stadiul de semigeneralizare, adică se discuta în special de partide și de primar, consilierii și inițiativele lor nefiind cunoscute, am observat o polarizare a realizărilor în zona de imagine a primarului Dragoș Chitic și o trimitere a nerealizărilor în zona Consiliului Local, lucru nou pentru Piatra-Neamț unde lumea nu făcea diferența dintre primărie, primar și Consiliul Local.

Ca să punctăm lucrurile pe care le apreciază pietrenii vom începe cu cele care sunt apreciate în mod general.

În primul rând, toată lumea apreciază faptul că la primărie au cu cine vorbi, chiar și cu primarul, dacă problema lor necesită acest nivel de abordare.

În al doilea rând, programul masiv de asfaltări din ultima perioadă se pare că a surprins plăcut pe toată lumea în ideea ca s-a asfaltat în ultima vreme cât s-a asfaltat în ultimii 10 ani la un loc.

În al treilea rând, pietrenii apreciază îmbunătățirea modului în care se colectează deșeurile și creșterea gradului de îngrijire a spațiilor verzi din cartiere.

În zona 1 Mai-Gara Veche, primarul Dragoș Chitic este ”vinovat” pentru tot ce se face bine. În partea de blocuri se pare că primarul se bucură de o simpatie deosebită din partea Bisericii, iar în partea de case cetățenii în mare parte de etnie  rromă îl vor vota pe Dragoș Chitic în viitor, deoarece a fost primul care le-a promis că le asfaltează drumul și îi scoate din glod și a făcut asta.

Și în zona Mărăței actualul primar e ”în gura lumii” pentru că în campania electorala a venit cu o agendă și un pix și și-a notat ce voiau oamenii. În primul an de mandat a realizat peste trei sferturi din ce a promis. Parcări, amenajări de spații verzi, trotuare, iluminat etc..

În zona centru, unde populația este mai îmbătrânită, oamenii sunt foarte mulțumiți de spațiile de relaxare și mobilierul stradal pe care îl au în jurul blocurilor și mai ales de sistarea unor proiecte imobiliare din zonă, sistare pe care o atribuie primarului Dragoș Chitic, ”primul primar care ascultă și ce au cetățenii de zis”.

În zona Precista se vorbește mult de administrația locală care ”a fost pusă pe picioare de Chitic”, un om ”care se vede că este gospodar și nu fura ca ceilalți”. Locuitorii acestui cartier apreciază foarte mult că cei de la primărie se ocupă de curățenie, de copaci și iarbă, dar mai ales că s-a rezolvat problema gunoaielor care acopereau tomberoanele și zece metri în jurul acestora.

Pietrenii care locuiesc în cartierul Dărmănești spun că în sfârșit au fost rezolvate locurile unde se adunau boschetarii, cum ar fi cinematograful și încă alte câteva locații care au fost făcute inaccesibile acestor indivizi care făceau numai probleme.

Desigur că în Piatra-Neamț sunt multe probleme punctuale pe care cetățenii le reclamă și pe care o parte le vedeți expuse și în ziarpiatraneamt.ro, dar este de reținut că de când stăm noi de vorbă cu cetățenii, și stăm de ceva timp, acum ne aflăm în perioada de satisfacție maximă a acestora față de administrația locală, în frunte cu primarul Chitic. Iar cel mai elocvent instrument de măsură este faptul că de mai bine de un an de zile nu am mai avut nicio reclamație din partea unui pietrean normal la cap care să spună că a fost la primărie cu o problemă care ține de primărie și nu a fost băgat în seamă.

Rolul nostru ca presă rămâne în continuare acela de a critica punctual sau general lucrurile care nu sunt în regulă în Piatra-Neamț, dar din cadrul aceluiași rol face parte și constatarea nivelului de satisfacție a pietrenilor față de primar și administrația locală.

Iosub Robert

P.S.: Am considerat că este necesar acest articol, deoarece am stat de vorbă recent cu un bătrân care este absolut singur pe lume și care m-a rugat să nu îl dau în ziar, dar mi-a povestit cum a mers pe la zeci de funcționari sau politicieni în ultimii 10 ani cu o problemă. ”Am vorbit și cu primarul ăsta de acum, Chitic. Nu a rezolvat nimic pentru că nu era în slujba lui problema mea, dar a fost sigurul care a ascultat ce am avut de spus, m-a întrebat câte ceva și a înțeles ce am zis și a fost sincer cu mine… că nu ține de el. Toți înainte s-au prefăcut că mă ascultă. Primarul ăsta chiar m-a ascultat și a vorbit cu mine, un bătrân nebun și am simțit eu că m-a respectat.”.

 

Ziar Piatra-Neamt