Hoț încarcerat după ce a fost prins că a dat o spargere la Roandola

13Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

În urma activităților informativ – operative și de urmărire penală specifice, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au reușit identificarea și prinderea unui tânăr în vârstă de 18 ani, domiciliat în comuna Laslea, bănuit că, în noaptea de 7/8 octombrie, ar fi sustras mai multe bunuri (scule și electronice) dintr-un imobil situat în localitatea Roandola, jud. Sibiu.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând ca, în data de 12 octombrie, să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș pentru aplicarea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției orașului Dumbrăveni.

Source

Ora de Sibiu