Huawei Mate 10 apare într-o nouă „fotografie spion” (Telefoane mobile)

20Sep - by omgnews - 0 - In Tehnologie

Huawei Mate 10 va fi probabil ultimul smartphone important care va fi lansat anul acesta. Reprezentanţii companiei nu s-au sfiit să vorbească în public despre acest dispozitiv, însă designul telefonului era în continuare un mister. Diverse informaţii prezentau mai multe tipuri de design, însă acum avem o fotografie reală a dispozitvului, iar acesta pare să fie exact ceea ce a fost descris în urmă cu mai multe luni.

Mate 10 va adopta un display edge-to-edge pe orizontală, un design pe care LG şi Samsung l-au consacrat cu ultimele câteva lansări din 2017, însă deasupra şi sub display, vom întâlni din nou o ramă. Aceasta este mai subţire decât în cazul modelelor mai vechi de la Huawei, însă nu este la fel de subţire ca în cazul Samsung Galaxy Note8 sau LG V30. Rama mai groasă permite astfel şi integrarea unui senzor de amprentă în partea de jos a dispozitivului, o poziţionare mult mai „fericită” decât în cazul telefoanelor Samsung.

Alte caracteristici ce pot fi observate din această imagine ar fi interfaţa EMUI, care este similară cu cea de pe Huawei P10 şi alte modele deja lansate ale companiei, cât şi faptul că display-ul beneficiază de o protecţie din plastic aplicată peste suprafaţa din sticlă. Având în vedere că Mate 9 şi P10 au venit cu o protecţie similară, putem presupune că nici Mate 10 nu va beneficia de tratament oleofobic pentru display, deci utilizarea unei folii este singura opţiune pentru cei care nu vor să şteargă telefonul după fiecare utilizare.

Imaginea a fost publicată de către Evan Blass de la Venture Beat pe contul său de Twitter, unde de obicei oferă detalii şi fotografii cu telefoane înainte ca aceastea să fie dezvăluite în mod oficial. 

(…)

Cuvinte cheie: huawei, mate 10, smartphone, android, emui,

Subiecte asemănătoare:
» Tim Cook spune că iPhone X nu este un telefon scump
» Detalii (aproape) complete despre Pixel 2 şi alte produse Google care vor fi prezentate luna viitoare
» Apple scumpeşte reparaţiile pentru iPhone
» Nokia 8 ar putea primi Android Oreo foarte curând
» Moto G4 ar putea să rămână fără actualizări software [UPDATE]

Articol original – Huawei Mate 10 apare într-o nouă „fotografie spion”, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse