Incidente de neînţeles

13Apr - by omgnews - 0 - In Stiri

Un banal meci de copii, între două echipe „fără pretenţii”, din Seria a II-a – juniori C (jucători născuţi în anul 2002 şi mai mici), CS Brazi şi AS Pleaşa, scor 5-2 pentru gazde, disputat la sfârşitul săptămânii trecute, s-a încheiat cu scandal şi apeluri la 112!
Mai precis, unul dintre jucătorii echipei oaspete, George Grigore, a fost urmărit, imediat după meci, în zona vestiarelor şi lovit cu piciorul de un alt copil, din Brazi! Deşi, iniţial, s-a crezut că agresorul este un fotbalist al echipei gazdă, până la urmă, în urma mărturiilor celor prezenţi şi a raportului întocmit de arbitrul Eduard Neagu, s-a ajuns la concluzia că era doar spectator la acel meci, nu şi fotbalist. Culmea fiind că acesta a ajuns în zona vestiarelor pentru a-l lovi cu piciorul pe jucătorul de doar 15 ani de la Pleaşa, scandalul fiind aplanat doar după sosirea unui echipaj al Poliţiei, cel agresat solicitând sprijin la numărul de urgenţă 112. George Grigore a mers şi la spital, unde s-a constatat o contuzie la picior, rezultată în urma agresiunii, de neînţeles fiind însă evenimentul în sine – anume că un copil, prezent la un meci de juniori, să meargă la vestiare pentru a lovi pe unul dintre cei aflaţi în teren!
Din păcate, asemenea incidente sunt tot mai dese, iar faptul că astfel de manifestări huliganice se regăsesc la meciurile copiilor este cu atât mai grav şi mai îngrijorător!

Ziarul Prahova