INCREDIBIL! Câine preluat de hingheri în Piatra-Neamț și ucis la jumătate de oră după capturare

8Jun - by omgnews - 0 - In Stiri

Recent a fost în municipiul Piatra-Neamț o adevărată dezbatere legată de faptul că s-au reluat eutanasierile în adăpostul public, deși s-a promis în repetate rânduri că nu se vor eutanasia la Piatra-Neamț câinii sănătoși, ci doar cazurile terminale de câini cu boli INCURABILE, bătrâni sau agresivi. După presiuni din partea mass-media și a iubitorilor de animale, s-a ajuns la „pace” cu municipalitatea, spunându-se că s-a încheiat un protocol cu Asociația Prieten Credincios care va asigura un sprijin substanțial pentru adăpost, tocmai pentru ca eutanasierile prevăzute de lege după 14 zile să nu mai fie luate în calcul drept o soluție.

În acest sens citiți:

În această dimineață, pe pagina unui cunoscut ONG de protecția animalelor din București, Kola Kariola, care a mai oferit sprijin și în cazului unui câine abuzat din zona Piatra-Neamț (citiți aici povestea), a fost postat un strigăt de ajutor pentru salvarea unui cățel cu râie găsit de o persoană în curtea Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț. Menționăm că râia este tratabilă, mulți câini răspunzând pozitiv la tratament.

Astăzi, la ora 13.00, deci la câteva ore de la semnalarea cazului, hingherii au preluat câinele și l-au dus în adăpost. Asociația Prieten Credincios, prin Tamara Secară, a dorit să ofere asistență medicală specializată acestui câine, motiv pentru care la ora 14:00 s-a aflat în fața adăpostului public cu o mașină pentru a transporta patrupedul la București, la o clinică în vederea tratării bolii.

Din păcate, aceasta a aflat cu stupoare că la ora 13:30 câinele era deja pus în frigider, după ce a fost, spun reprezentanții Salubritas, eutanasiat, deși până la această oră nu avem cunoștință dacă un medic veterinar a diagnosticat cazul și a realizat eutanasierea, ceea ce ne face să avem suspiciuni că a fost omorât prin alte metode.

Salubritas nu este la prima abatere de acest gen, întrucât în perioada în care s-au reluat eutanasierile au fost omorâți câini tineri, sănătoși, unii dintre ei rezervați pentru transport în Germania sau Franța sau cu sponsori în vederea adopției din adăpost. Tatiana Ciucanu, director al Salubritas, societatea care gestionează serviciul de ecarisaj din Piatra-Neamț, a confirmat situația câinelui adus astăzi în adăpost și eutanasiat în aceeași zi.

Modul în care se gestionează situația câinilor fără stăpân în Piatra-Neamț începe să scape de sub control și să iasă în afara legii. Solicităm instituțiilor abilitate să verifice aceste situații care trebuie să aibă loc sub litera legii, nu în afara ei.

ATENȚIE! Nu ar fi rău ca unii reprezentanți ai iubitorilor de animale să înțeleagă aceste aspecte și să pună o presiune constructivă, nu distructivă pe autorități. Noi am fost, am văzut, iubitorii de animale au dreptate, se greșește, dar din păcate le dăm dreptate și autorităților care spun că nu se pot înțelege cu unii dintre reprezentanții iubitorilor de animale… Chiar nu se poate dialoga civilizat cu unii…

Ziar Piatra-Neamt