Ion Deaconu, dezamăgit de proasta organizare a meciului tur dintre Victoria Frânceşti şi AS Bărbăteşti

9Jun - by omgnews - 0 - In Stiri

* cele două echipe se vor întâlni din nou la finele acestei săptămâni, pe cochetul stadion din comuna administrată de primarul Constantin Bănacu

Duelul pentru supremaţie în play-out-ul Seriei Vest din Liga a IV-a se duce între AS Bărbăteşti şi Victoria Frânceşti. În acest moment, locul 1 e ocupat de elevii lui Nicolae Strâmbeanu, care au 47 de puncte în cont, în timp ce „cocoşii” lui Ion Deaconu nu au strâns decât 42. Până la finele sezonului, cele două rivale se vor mai înfrunta încă o dată în meci direct, atunci când s-ar putea decide şi titlul neoficial de campioană a play-out-ului. Partida decisivă va avea loc sâmbătă, 10 iunie, de la ora 18.00, la Bărbăteşti, pe cochetul stadion finalizat anul trecut de primarul Contantin Bănacu.
„Teoretic, şansele noastre de a mai prinde locul 1 în play-out sunt foarte mici. Oricum, nu cred că ne mai interesează atât de mult să terminăm în frunte. Nu de alta, dar nu ne ajută cu nimic şi nici nu ne premiază nimeni cu ceva, dacă vom încheia pe primul loc. În aceste condiţii, va fi doar un meci fără o miză deosebită, dar de orgoliu”, ne-a declarat Deaconu, înaintea duelului din acest week-end.

Ion Deaconu, antrenor AS Bărbăteşti:
„Omul care trebuia să asigure ordinea la terenul de joc a şutat cu mingea în spatele meu!”

În meciul tur din play-out, Victoria Frânceşti a reuşit să se impună la limită în faţa celor de la AS Bărbăteşti, cu scorul de 1-0, pe teren propriu. După acea partidă, Ion Deaconu s-a declarat extrem de dezamăgit de proasta organizare pe care a întâlnit-o la Frânceşti. Acesta a spus că jucătorii săi au fost şicanaţi permanent de adversari şi nu numai, iar în plus chiar antrenorul de la Bărbăteşti a fost lovit puternic cu mingea în spate, care ar fi fost şutată intenţionat către el de organul de ordine!!!
„Trebuia să pierdem la Frânceşti, nu se putea altfel! N-am avut încotro, la ce lume rea e acolo! Sunt foarte dezamăgit de ce s-a întâmplat la acel meci şi mă refer atât la proasta organizare pe care am văzut-o acolo, cât şi la jocul adversarilor. Am numai reproşuri de făcut, dar nu pot să spun mai multe, deoarece asta e situaţia din fotbalul judeţean. Nu are rost să dau mai multe detalii, dar sunt mulţi oameni care ştiu exact despre ce vorbesc. În momentul în care le-am cerut celor de la Frânceşti să nu mai joace dur, m-am trezit cu o minge în spate, pe care a şutat-o chiar omul care trebuia să asigure ordinea la acel meci. M-a «ars» imediat! A fost ceva ce nu se vede prea des pe terenurile de fotbal!”, a răbufnit Deaconu.

Ion Deaconu, antrenor AS Bărbăteşti:
„E departe de mine gândul de a le pregăti adversarilor un «tratament» special în retur”

În continuare, acesta s-a declarat foarte surprins că AJF Vâlcea nici măcar nu a luat vreo măsură asupra echipei din Frânceşti, după acel meci, cu toate că observatorul Eugen Roşu ar fi scris în raportul său tot ce s-a întâmplat, cum susţine Deaconu. „Fostul arbitru îi cam cunoştea pe toţi de la Frânceşti, dar cred că a scris ceva în raportul său referitor la ce s-a întâmplat la meci. Nu ştiu însă de ce AJF n-a dat nicio sancţinune. Probabil că «firul» s-a pierdut pe undeva. Cu toate că mi s-a părut anormală atitudinea celor de la Frânceşti, dar şi organizarea meciului, e departe de mine gândul de a le pregăti adversarilor noştri un «tratament» special în retur. La Bărbăteşti, a fost mereu fair-play şi la fel va fi şi acum. E adevărat că jucătorii mei au plecat foarte iritaţi de la Frânceşti, dar sper să-i calmez şi să-i controlez, ca să nu existe probleme în retur”, a conchis Ion Deaconu. (N.C.)

Articolul Ion Deaconu, dezamăgit de proasta organizare a meciului tur dintre Victoria Frânceşti şi AS Bărbăteşti apare prima dată în Arena Vâlceană.

Arena Vâlceană