Mama unui fost polițist, ucisă de un cunoscut om de afaceri din Gorj

6Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

Un cunoscut afacerist din Gorj a omorât un om chiar pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc ieri în municipiul Motru, victima fiind o femeie în vârstă de 78 de ani.

Mama unui fost polițist a fost spulberată pe o trecere de pietoni din Motru de mașina condusă de omul de afaceri Aurel Popescu, poreclit „Moroiu”, patronul firmei Lorgis din Glogova. Bătrâna traversa regulamentar când a fost izbită în plin de autoturismul afaceristului. La fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței care nu a putut face altceva decât să constate decesul victimei. Pe numele șoferului a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit polițiștilor, afaceristul nu consumase băuturi alcoolice. „Poliția municipiului Motru a fost sesizată de un bărbat de 49 de ani despre faptul că pe raza localității s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă. La fața locului s-au deplasat politiști din cadrul Poliției Municipiului Motru și Serviciului Rutier Gorj, care au constatat că un bărbat de 47 de ani, din comuna Glogova, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, a accidentat mortal o femeie de 78 de ani din localitate, care se angajase în traversarea drumului, în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr.

Patronul gorjean este cunoscut pentru afacerile derulate în domeniul exploatării lemnului. Firmele deținute de acesta fac obiectul mai multor dosare penale, organele de control trecând pragul societăților sale în nenumărate rânduri. În toamna anului 2015, polițiștii au verificat actele contabile ale firmelor deținute de omul de afaceri, după ce un fost deputat de Gorj a reclamat la Ministerul Mediului şi Pădurilor faptul că au fost defrișate mai multe zone din pădurile de la Padeș. Anul trecut, politistii gorjeni au descins la firma omului de afaceri, acesta fiind acuzat de evaziune fiscală și comerț ilegal cu lemne.

Post-ul Mama unui fost polițist, ucisă de un cunoscut om de afaceri din Gorj apare prima dată în Impact In Gorj.

Impact In Gorj