Manifestări dedicate eroilor martiri căzuţi în luptele de la Păuliş din septembrie 1944

21Sep - by omgnews - 0 - In Stiri

Sâmbătă, 16 septembrie 2017, la Păuliş, au avut loc o serie de manifestări religioase şi militare dedicate eroilor din cel de Al Doilea Război Mondial, care, acum 73 de ani, s-au  jertfit pentru apărarea gliei străbune, în faţa unui inamic mult mai numeros şi mult mai bine dotat tehnic.

La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, printre care şi prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, politicieni, militari, veterani de război, dintre care 4 au participat la Bătălia de la Păuliş din 1944, în râdurile cărora s-a numărat şi veteranul lugojean prof. Nicolae Streian, care, deşi are 94 de ani, participă activ la mai toate acţiunile, fie că sunt ele militare sau de altă natură, cadre militare active, în rezervă şi retragere. Ca în fiecare an, la aceste evenimente au luat parte şi lugojeni, care au fost în număr de 49, membri dar şi simpatizanţi ai ANCMRR.

Manifestările au debutat cu o slujbă de pomenire a elevilor din Detaşamentul Păuliş care au căzut pe câmpul de luptă, urmată de depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor din Radna (una dintre coroane a fost depusă de ANCMRR – Filiala Lugoj).

În continuare, la Biserica Ortodoxă din Păuliş, un sobor de preoţi avându-l în frunte pe ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie şi Parastasul.

Participanţii s-au deplasat apoi la impozantul Monument de la Păuliş, monument ridicat în anul 1974, care simbolizează un arbore uriaş ancorat peren, indestructibil în solul şi istoria patriei, care domină înălţimea cu ramurile şi aripile sale.

După slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, s-au rostit alocuţiuni despre Bătălia de la Păuliş, care  a rămas în istorie drept una din cele mai crâncene lupte din cel de-al Doilea Război Mondial, purtate de trupele armatei române, după întoarcerea armelor contra Germaniei hitleriste şi a aliaţilor acesteia.

Atunci, în septembrie 1944, elevii Şcolii Militare de Subofiţeri de la Radna, cu vârste între 18 şi 20 de ani, au reuşit să ţină în loc trupele ungare (hortyste) şi germane, mult mai bine echipate şi mai experimentate, raportul de forţe fiind de 8 la 1.

Iată ce a declarat prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, cu acest prilej:

“Astfel de momente dedicate eroilor istoriei noastre ne ajută să conştientizăm şi mai adânc însemnătatea faptelor acestora. Eroii de la Păuliş au luptat pentru idealuri, pentru valori, pentru semenii lor. Au dat dovada unui spirit de sacrificiu extraordinar pe care noi şi generaţiile viitoare suntem datori să-l onorăm cum se cuvine. Consider că sacrificiul eroilor de la Păuliş este un simbol care trebuie în mod obligatoriu onorat de instituţiile publice arădene, de societatea arădeană în general şi mulţumesc pe această cale tuturor participanţilor la ceremoniile de astăzi, precum şi tuturor celor care şi-au adus sprijinul în organizarea evenimentelor dedicate memoriei şi faptelor veteranilor Detaşamentului Păuliş”.

Cea de-a 73-a comemorare a Detaşamentului Păuliș s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor de către diferite instituţii ale statului, organizaţii militare, non-militare şi cu defilarea detaşamentului de onoare compus din militarii Batalionului 191 Infanterie “Colonel Radu Golescu” din Arad.

De menţionat faptul că lugojenii au depus două coroane la Monumentul de la Păuliş, una din partea ANCMRR, iar alta din partea Primăriei Lugoj. În încheierea acţiunii, lugojenii au vizitat Mânăstirea Maria Radna. Col. (r) Costel Mereuţă ţine să mulţumească, și pe această cale, Primăriei  Lugoj şi primarului  Francisc Boldea, care de fiecare dată sunt alături de ANCMMR-Filiala Lugoj, sprijinindu-o în toate demersurile ei.

Mircea ANGHEL




























Actualitatea Online