Mapamond (11.04.2017)

11Apr - by omgnews - 0 - In Stiri

Cel puţin şase muncitori au murit, nouă au fost răniţi, iar alţi câţiva au rămas prinşi sub dărâmături, în urma prăbuşirii unei părţi dintr-o clădire aflată în construcţie în Ciudad de Mexico, a anunţat un oficial din cadrul Protecţiei Civile, potrivit The Associated Press. Seful Departamentului de Protecţie Civilă din capitala Mexicului, a declarat că echipajele de intervenţie caută muncitorii prinşi sub dărâmături, însă operaţiunile de salvare sunt îngreunate de starea instabilă a clădirii. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului şi pentru a determina dacă constructorul avea toate avizele necesare.

O tabăra de refugiați din Franța,care găzduia aproximativ 1500 de migranți a fost distrusă de un incendiu.Instituția prefecturii a declarat că au ars circa 300 de case din satul improvizat, iar ansamblul a fost distrus într-o măsură care nu mai permite reconstrucția.Tabăra se dorea a fi un model pentru migranții cu destinația Anglia, dar cauza dezastrului pare a fi un conflict între refugiații afgani și cei kurzi.Potrivit mai multor mărturii, tensiunile s-au acumulat pe măsură ce creștea numărul de afgani,sosiți la după desființarea taberei improvizate din apropiere de Calais cunoscute sub numele de „Jungla”. Afganii erau nemulțumiți că au fost găzduiți în bucătăriile comune, în timp ce kurzii locuiau în mici cabane.

Doi adulţi şi un copil şi-au pierdut viaţa în urma unui schimb de focuri într-o şcoală elementară din San Bernardino, după ce unul dintre elevii răniţi a decedat la spital, scrie BBC. Suspectul şi-a împuşcat şi ucis soţia, o profesoară, şi a rănit doi copii care se aflau în spatele femeii, dintre care unul nu a supravieţuit. Atacatorul un bărbat în vârstă de 53 de ani, a intrat în şcoală după ce s-a dat drept un vizitator şi şi-a păstrat arma ascunsă până când a deschis focul într-o sală de clasă în care erau 15 copii cu nevoi speciale, au declarat autorităţile.

The post Mapamond (11.04.2017) appeared first on Litoral TV.

Litoral TV