Nea Culiță – ultimul drănițar

10Apr - by omgnews - 0 - In Stiri

Nu se consideră un artist. N-a crezut asta despre sine niciodată, deși nu e la îndemâna oricui să facă flori în lemn, folosind doar unelte manuale și modele decupate în carton. E un om simplu și mulțumit de ceea ce lasă în urmă: zeci de case în tot satul, grajduri, bucătării de vară, garduri, alei, până și grilaje la mormintele din cimitir. A lucrat la școală, a lucrat la biserică, a făcut cabane pentru IFET (dar acum nu mai sunt) și a furat meserie toată viața lui.

Acum are 81 de ani, nu mai lucrează, pentru că a suferit un accident, cu ani în urmă. Și, apoi, meseria lui ”nu se mai întreabă”. Acoperișurile din draniță, pe care el le făcea cu mare pricepere, mai sunt, însă, în multe curți din satul Magazia, comuna Crăcăoani. Astăzi, lumea face acoperișuri din tablă. Și, dacă a murit cererea, nici drănițari nu mai sunt. Nea Culiță spune, cert, că el este ultimul drănițar în viață din toată zona, dacă nu din tot județul.

Aici la noi, la pădure, erau brazi buni de draniță, cu lemn rezistent, putrezea mai greu. Îi tăiam la lungime, făceam curmătura și, apoi, era numai bună de bătut. Cu cât dranița e mai verde, cu atât se bate mai bine și, pe urmă, se usucă ea, în legea ei, pe casă. Dacă o dai cu păcură, ține mai mult, până la 60-70 de ani. Dar eu nu numai draniță făceam, făceam casa cu totul. Înainte, omul aducea grinzi și piatră de pe apă, pentru temelie. Grinzile se ciopleau și se încheiau și, în două săptămâni, casa era ridicată până la căpriori. Stâlpii și florile le făceam pe loc, la om în curte. Atunci n-aveam abric, lucram cu gealău, cu roban (robanc, de fapt, tot un fel de gealău, dar de alte dimensiuni – n.red.), numai cu unelte manuale. La ceardac, foloseam model de carton, dădeam contur pe scândură și apoi tăiam până ieșea modelul. Era mai migălos, dar mulți nu făceau tot odată, că era lumea săracă și mai lăsa restul și, peste câtva timp, iar mă chema. Eu zic că-s bune construcțiile de acum, dar casa de lemn e mai călduroasă. Pe-a mea am făcut-o în ’58, când am venit din armată. Acuma se lucrează cu cărămidă, cu beton. M-am învățat și eu. Am turnat beton pe la școli, am făcut fel de fel. Aveam niște ingineri care erau cu lucrările și le dădeam indicații – ce materiale trebuie să aducă, mai procuram și eu – și ei stabileau când și ce lucrăm”.

* ”Sunt case de brad, care au suta de ani și stau în picioare”

Neculai Bobric a început să învețe meserie de la 15 ani. Tatăl lui l-a dat la liceu, dar s-a lăsat de școală și s-a dus ucenic la un maistru, care nu prea îl punea la ”treburile principale”. Însă abia aștepta să plece pe undeva, chemat cu vreo treabă, ca să se furișeze și să lucreze în locul lui. Omul știa și lăsa semne, exact la rândul de draniță la care rămăsese. Dacă găsea treabă bună când se întorcea, se prefăcea că nu observă lucrul în plus. Era felul lui de a-și instrui ucenicii.

”Școala” de lemnar, care includea și drănițitul, a durat aproape un an. Prima lucrare pe care a făcut-o nea Culiță, cu maistrul lui alături, a fost grajdul din curtea părinților lui. A fost un fel de probă de ”absolvire” și imediat a început munca pe cont propriu. Deși era un copil, i s-a dus vestea că e priceput și lucrările au început să vină. Numai că să ridici o casă din temelii și s-o acoperi nu e chiar treabă de un singur om. Problemele au început când și-a dat seama că nu are cu cine face echipă.

Mulți erau buni de gură și răi de treabă și, atunci, unde mă tocmeam, vorbeam să-mi dea pe cineva să mă ajute. De multe ori, mă ajuta chiar omul de casă, că-i convenea și lui. Am lucrat cam toată viața numai lemn, dar, la un timp, m-am mai schimbat și am mai făcut și altceva, cum mi s-a cerut. Am mai făcut și cu cărămidă sau cu chirpici, am lucrat și cu ciment, și cu azbest, și cu fier. Uite, gardul de la drum e făcut de mine. Și nu era aparat de sudură atunci, tot e făcut în nituri. Dar cel mai mult am lucrat lemn. Brad, că stejar rar avea cineva. Și sunt case de brad care au suta de ani și stau în picioare”.

Nea Culiță n-a fost, însă, doar un meșter priceput, pe care toată lumea îl chema la treabă. A muncit și la sonde, inclusiv la Pipirig, vreo 3 ani, și se urca unde era ”turnul” mai înalt. Tot ce trebuia făcut la înălțime, făcea el. Și, ca o culme a ironiei, n-a căzut de pe sondă, n-a căzut de pe biserică, nici de pe școala din sat, care are etaj, ci de pe o schelă, de-un metru și jumătate, de la el din curte, unde drănițea grajdul. Începuse o furtună, el s-a grăbit și n-a vrut să lase treaba, iar o pală de vânt l-a ”zburat” de pe schelă. A căzut rău, a avut fractură craniană, a stat prin spital pe la Iași, a fost operat și i s-a pus o placă dintr-un material plastic special. După accident, n-a mai putut lucra niciodată ca înainte. Amețea și avea dureri de cap, nu mai suporta așa bine înălțimea și a lăsat-o mai moale, până a renunțat cu totul. Dar nu e nicidecum genul care să-și plângă de milă sau să se revolte că tocmai lui i s-a întâmplat un accident așa stupid. Dimpotrivă, îi mulțumește lui Dumnezeu că nu i-a fost ”atins” creierul și se bucură că acum doarme destul. Timp de 23 de ani, în paralel cu meseriile de lemnar și drănițar, a fost paznic de noapte în sat. ”Fura” câte o oră de somn când apuca, iar dimineața pleca la treabă, dar n-a simțit oboseala niciodată. Abia după ce n-a mai lucrat, a început să se simtă obosit și socotește că i-a venit vremea să se odihnească și el.

Nea Culiță a avut patru copii, doi din prima căsnicie, doi din actuala, care durează de 48 de ani. Echilibru pe toate planurile: doi băieți și două fete. Cea din prima căsnicie, însă, a murit acum doi ani, de o boală incurabilă. Ceilalți sunt toți bine și au, la rândul lor, copii. Singurul care l-a urmat, oarecum, e băiatul cu care locuiește. Îl cheamă tot Neculai Bobric și se ocupă cu tâmplărie PVC. E bine văzut, că face lucru de calitate, la fel ca tatăl lui.

L-am învățat să țină la cuvânt și niciodată să nu promită ceva ce nu poate respecta. Exact așa am fost și eu. Am ținut să nu fac altuia ce mie nu mi-ar conveni să pățesc. Și, tot timpul, am căutat să nu-mi bat joc. Dacă omul avea un material, îl puneam la locul potrivit și cumpăneam să nu fac nici risipă, dar nici lucru trainic din nimic, că așa nu se poate. Nu trebuie să faci nici economie, ci să pui cât trebuie, unde trebuie. Și să nu fii încăpățânat și bățos, că nimeni nu le știe pe toate. Eu, de multe ori, am învățat și de la oameni, care-mi mai dădeau câte o idee, că se gândeau, și câte doi ani, cum să-și ridice casa și cum să arate. Și ce luam bun de la unul, mai făceam și la altul și era mulțumit”.

* ”Mâna învățată să se întindă după bani nu mai muncește”

Într-o permanentă adaptare, nea Culiță și-a dus viața în armonie, cu el însuși mai întâi, apoi cu ceilalți. A înțeles întotdeauna nevoile satului și a făcut în așa fel încât să le mulțumească, atât cât i-a stat în putință. Când nu era grădiniță, a golit el o odaie, gândind că 20 de copii, câte doi la măsuțe mici, ar putea încăpea. Și, până s-a ridicat școala nouă, iar cea veche a fost transformată în grădiniță, casa lui a fost plină de copii. Printre timp, iarna, când nu avea lucrări, dar continua să lucreze ca paznic de noapte, dădea fuga la școală, unde nevasta era femeie de serviciu, și crăpa lemne, și le căra în clase, că avea săraca zece focuri de făcut în fiecare zi și tot atâtea cărări prin zăpadă.

În viață, trebuie să fii bun și acolo unde e treaba ta cap-coadă, și acolo unde poți să ajuți. Eu îi foarte mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața mea! Am fost credincios, dar la bătrânețe m-am mai stricat, că nu mai sunt așa iertător și nu mai sufăr oamenii care vorbesc de credință, dar n-o respectă. Și de la necredință vin toate. Că mă uit și la meseriașii din ziua de azi. Sunt de toate gradele, dar puțini mai au cuvânt și respect. Omului, când îi dai bani degeaba, îl înveți să nu mai muncească. Sunt ajutoare sociale, sunt ajutoare de încălzire, sunt pensii de handicapați și pentru unii care n-au drept nimic și-s sănătoși tun. Asta nu e bine pentru societate! Mâna învățată să se întindă după bani, nu mai muncește!”.

Cristina MIRCEA

GALERIE FOTO

Clic pentru a vedea prezentarea.

 
Source: Stiri

The post Nea Culiță – ultimul drănițar appeared first on Stiri.

Stiri