Neadaptarea vitezei de deplasare, cauza unui accident produs în afara localității Girov

12Apr - by omgnews - 0 - In Stiri

709

În această dimineață, în jurul orei 04.00, un accident rutier, în urma căruia un autoturism a luat foc, a avut loc în afara localității Girov, pe DJ 156A.
Polițiștii au intervenit pentru salvarea de vieți și cercetarea la fața locului. Din primele verificări, se pare că în timp ce un bărbat de 37 de ani, din Borlești conducea un autoturism pe DJ 156A, sensul de mers Girov-Roznov, într-o curbă uşoară la dreapta, pe fondul vitezei neadaptate, a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe terenul agricol, fiind singur în autoturism. În urma accidentului, autoturismul a luat foc şi a ars în totalitate. Conducătorul auto accidentat a fost preluat de un echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilorest, din cauza leziunilor suferite şi i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ziar Piatra-Neamt