Nokia 8 ar putea primi Android Oreo foarte curând (Telefoane mobile)

20Sep - by omgnews - 0 - In Tehnologie

HMD Global reuşeşte să atragă atenţia tuturor, în ciuda faptului că este pe piaţă de mai puţin de un an. Pe lângă faptul că a readus brandul Nokia în lumina reflectoarelor, startup-ul finlandez reuşeşte să facă ceea ce alţi producători nu pot momentan: să aducă actualizări rapide pe dispozitivele sale. Nokia 8, nou flagship HDM Global, a fost dezvăluit de doar câteva săptămâni, acesta fiind echipat cu Android 7.1.1 din fabrică, însă actualizarea la Android 8.0 Oreo pare să fie foarte aproape.

Juho Sarvikas, Chief Produc Officer în cadrul HMD Global, a publicat pe contul său de Twitter două imagini cu Nokia 8, în care este demonstrat faptul că telefonul deja rulează o versiune nefinalizată de Android Oreo. Acelaşi Sarvikas a promis în urmă cu doar câteva săptămâni că toate dispozitivele Nokia vor fi actualizate la Android Oreo în viitorul apropiat, inclusiv modelul entry-level Nokia 3.

Desigur, Sarvikas nu poate să ofere o dată de lansare pentru noul update, însă având în vedere că Nokia 5 a primit săptămâna trecută actualizarea de securitate pe luna septembrie înaintea telefoanelor Pixel, putem să presupunem că nu va dura mult până când utilizatorii de Nokia 8 vor primi update-ul (cei care locuiesc în regiuni unde telefonul este deja pe piaţă, cel puţin). Mesajul de pe Twitter sugerează că dezvoltarea software-ului merge bine şi că lansarea va veni după ce echipa de dezvoltare va considera acest pachet „perfect”.

Astfel, Nokia 8 ar putea deveni primul smartphone din gama high-end echipat cu Android 8.0, care nu a fost lansat cu acest software pre-instalat din fabrică.

(…)

Cuvinte cheie: nokia 8, hmd global, android oreo, smartphone, update

Subiecte asemănătoare:
» Moto G4 ar putea să rămână fără actualizări software [UPDATE]
» Go4News: Bicicleta electrică cu autonomie mai mare decât Tesla Model 3, iPhone X pe scurt, submarinele militare ale viitorului şi lansarea Nokia 2
» Nokia 2, smartphone-ul ieftin cu baterie uriaşă
» Android în septembrie 2017: Nougat continuă să crească, Oreo este complet absent
» Nokia 5 primeşte actualizări mai repede decât telefoanele Google Pixel

Articol original – Nokia 8 ar putea primi Android Oreo foarte curând, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse