Noroc că l-au prins, altfel… Amănunte şocante reies din motivarea sentinţei lui Sima Vampiru’!

2Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

Dorin Grigore Sima, cunoscut şi sub porecla de Vampiru’, a fost condamnat de prima instanţă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, la 26 de ani şi 8 luni de puşcărie. Lui Paul Andreica va trebui să îi plătească 100.000 de euro daune morale, dar şi 12.152 lei daune materiale, peste 6.600 lei trebuie să îi plătească băncii jefuite, circa 4.800 lei către Spitalul de urgenţă Mureş, unde a fost tratat comisarul Andreica, iar alţi 9.000 lei pe post de cheltuieli judiciare, sumă care include şi contravaloarea cartuşelor utilizate cu ocazia arestării sale. Sentinţa nu este însă definitivă şi a fost atacată deja de Sima la Curtea de Apel Cluj, un prim termen fiind stabilit în luna octombrie. În motivarea sentinţei pronunţată de instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud se arată faptul că jaful comis de Sima asupra agenţiei din Bistriţa a Raiffeisen Bank a fost unul premeditat. Mai mult decât atât, dacă nu ar fi fost prins la timp, Sima plănuia să jefuiască şi o agenţie a Băncii Transilvania.

 

„Sima Dorin Grigore este cunoscut ca o persoană agresivă, fiind condamnat în mod repetat pentru comiterea unor tâlhării prin folosirea unor arme”, precizează judecătorul de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

În acest dosar, cea mai grea pedeapsă i-a fost aplicată lui Dorin Sima pentru atacul pe care l-a comis cu mână armată asupra comisarului Paul Andreica, instanţa condamnându-l la nu mai puţin de 21 de ani de puşcărie.

Alţi 11 ani i-a primit Sima pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi alţi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept.

Conform instanţei, toate aceste fapte au fost comise în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni prin sentinţa aplicată de Tribunalul Satu Mare în anul 2004, sentinţă rămasă definitivă prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2005, din executarea căreia Sima a fost liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 1137 zile închisoare (aproximativ 3 ani şi 11 luni).

Instanţa bistriţeană a reţinut şi faptul că, după ce a fost eliberat condiţionat, Sima a plecat în Italia, unde a comis alte fapte reprobabile. Astfel, în aprilie 2013 a comis o altă tâlhărie cu folosirea unei arme de foc.În Italia a fost încarcerat, Sima ieşind din puşcărie în ianuarie 2016. După ce a fost eliberat, Vampiru a revenit în ţară în primăvara aceluiaşi an, imediat după aceea el începând o relaţie cu Iulia Boca. La scurt timp după aceea a plecat pentru puţină vreme în Belgia, de unde a revenit la începutul lunii iulie a anului trecut, el stabilindu-se într-un apartament de pe strada Lucian Blaga, în apropierea restaurantului Giulia. Şi de aici începe filmul jafului, fiindcă pe data de 3 iulie 2016, Dorin Grigore Sima intra înarmat în incinta Agenţiei Raiffeisen Bank de pe str. Năsăudului din Bistriţa.

În total, Sima are de executat 26 de ani de închisoare. Sentinţa a fost însă atacată în apel la Curtea de Apel Cluj.

 

Băncile, fără pază înarmată! A pândit 50 de minute până se dea atacul

Ideea de a jefui banca i-a venit în momentul în care el a constatat faptul că nici agenţie din Bistriţa nu are asigurată pază înarmată. Drept urmare, Sima şi-a procurat în împrejurări necunoscute un pistol letal cu glonţ Colt de calibru 11,43. În ziua jafului, Sima a aşteptat 50 de minute în colţul clădirii unde îşi are sediul agenţia bancară şi abia după ce s-a asigurat că sunt puţin clienţi a intrat în incinta băncii.

„Ca urmare, la data de 5.07.2016, în jurul orei 09.30 inculpatul Sima Dorin Grigore s-a deplasat în zona Agenţiei Raiffeisen Bank din mun. Bistriţa situată pe Calea Moldovei, purtând obiecte de vestimentaţie care îi acopereau trăsăturile feţei şi semnalmentele(şapcă, ochelari de soare şi un tricou cu mâneci lungi), având asupra sa o armă letală(pistol cu glonţ) şi un rucsac. Inculpatul a aşteptat la colţul clădirii aproximativ 50 de minute şi după ce s-a asigurat că erau puţini clienţi în incinta unităţii bancare, la ora 10,25, a decis să acţioneze şi a intrat în bancă.

Inculpatul Sima Dorin Grigore s-a deplasat în faţa biroului ce deservea casa de valori, a scos de sub bluza pe care o purta pistolul, a executat o manevră de armare, după care s-a deplasat în spatele acelui birou şi a pus pistolul la ceafa martorei Moldovan Lenuţa, casieră a unităţii bancare. Sub ameninţarea pistolului, inculpatul Sima Dorin Grigore le-a obligat pe martora M. L. şi pe colega acesteia H. D. să descuie sertarele casei de valori şi să transfere toţi banii care se aflau acolo, respectiv sumele de 9.282 lei şi 2.225 euro, în rucsacul său”, se arată în documentul instanţei.

După sustragerea banilor Sima Vampiru’ a ieşit din sediul agenţiei bancare şi s-a dus glonţ la apartamentul unde locuia de pe strada Lucian Blaga situat în acelaşi cartier cu locul jafului şi şi-a aruncat rapid hainele şi accesoriile vestimentare pe care le-a purtat în timpul jafului.

A doua zi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Dorin Sima s-a întâlnit cu Iulia Boca şi i-a propus acesteia să se mute cu el în apartament. Propunerea avea însă un substrat se pare, fiindcă la două zile după jaf, Sima i-a cerut femeii să ducă o parte din banii furaţi, fratelui său – Cristian Sima – fiind vorba mai precis de 2.375 euro. În acelaşi timp, Sima a recunoscut în faţa Iuliei, după ce aceasta i-a văzut arma, că el este autorul jafului de la Raiffeisen.

curtea-de-apel-cluj-napoca

Prevăzător, Sima s-a mutat dintr-o locuinţă în alta. A fost degeaba

La patru zile de la jaf, Sima decide că nu e bine să stea mult în acelaşi timp astfel că se mută împreună cu Iulia Boca în apartamentul ei, însă a început să caute o altă locuinţă. Aşa a ajuns Sima să închirieze casa din Subcetate, pentru care a plătit în avans chiria în sumă de 2.000 de lei. Aici însă avea să îşi petreacă ultimele ceasuri de libertate, deşi Vampiru a fost ochi şi urechi în tot acest timp ca să nu fie prins, mai ales că fusese avertizat de un amic de-al său că poliţia îl caută.

„În toată perioada în care a locuit cu martora Boca Iulia inculpatul Sima Dorin Grigore a purtat în permanenţă pistolul asupra sa şi a avut un comportament vigilent, evitând ieşirile din apartament şi verificând împrejurimile, în contextul în care aflase că este căutat de organele de poliţie”, se precizează în documentul instanţei.

Pe 12 iulie 2016, după ce au achitat chiria şi au primit cheile imobilului, Sima a rămas la locuinţă,în timp ce prietena sa a plecat în oraş la cumpărături. Se pare însă că în timp ce femeia făcea cumpărăturile necesare, ea a purtat convorbiri telefonice cu Sima, convorbiri care au fost interceptate de anchetatori. Aşa au ajuns aceştia să afle locaţia exactă unde se afla tâlharul.

„În jurul orei 16:33, în curtea locuinţei a intrat proprietarul acesteia, martorul N. G. cu autoturismul său, împreună cu familia. Imediat după acest moment, dispozitivul de poliţişti a intrat în curtea locuinţei percheziţionate, efectuând somaţii «Culcat! Poliţia!», primele persoane imobilizate fiind chiar proprietarul imobilului şi familia acestuia. Auzind somaţiile, inculpatul Sima Dorin Grigore a încercat să scape plecând în fugă la etajul clădirii închiriate, având asupra sa acelaşi pistol folosit la comiterea tâlhăriei. Persoana vătămată Andreica Paul Leon a plecat în urmărirea inculpatului, a intrat în casă şi a urcat scările. În momentul în care a încercat să-l prindă, la etajul clădirii, inculpatul a scos pistolul de sub tricou şi a executat un foc înspre poliţist fără să-l nimerească. Glonţul a avut o traiectorie descendentă şi s-a înfipt în peretele de pe holul clădirii, în apropierea unui calorifer, la baza acestuia. Imediat, inculpatul aflându-se la o distanţă de aproximativ 2 – 2,5 metri de ofiţerul de poliţie a executat un alt foc de armă în direcţia poliţistului, în plan orizontal, vizând zona toraco-abdominală a corpului acestuia. Persoana vătămată Andreica Paul Leon, a încercat să se ferească, însă proiectilul i-a penetrat braţul mâinii stângi, după care s-a 8 înfipt în peretele din spatele său. Inculpatul a încercat să mai tragă o dată în direcţia poliţistului, fără a avea succes doar datorită faptului că tubul cartuş tras anterior s-a blocat în camera cartuşului.

Rănită, persoana vătămată Andreica Paul-Leon s-a retras din imobil, iar inculpatul Sima Dorin Grigore a ieşit prin fereastra de la mansardă a celui de-al doilea dormitor pe acoperiş. La momentul în care poliţiştii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale l-au văzut pe acoperiş, l-au somat pe inculpat să se predea, după care au executat trei focuri de armă. Unul dintre proiectile l-a rănit superficial pe inculpat în zona coapsei drepte. Cu toate acestea inculpatul a trecut pe partea cealaltă a acoperişului, a sărit pe sol şi a fugit pe terenul din spatele casei. După ce a sesizat că mai mulţi poliţişti înarmaţi îl urmăresc şi execută somaţii prealabile tragerii, inculpatul s-a aruncat pe sol şi s-a conformat somaţiilor, împrejurări în care a fost imobilizat şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa”, arată instanţa.

Sima jaf Raiffeisen

Poliţiştii, ameninţaţi cu moartea! Intenţia a fost clară de a-i ucide

Ceea ce până la un moment dat părea doar un zvon cu privire la faptul că Sima ar fi proferat ameninţări cu moartea la adresa poliţiştilor care l-au escortat la spital, este reţinut de instanţă ca un fapt real rezultat din declaraţiile martorilor. Totodată, instanţa mai reţine un aspect de-a dreptul şocant: dacă nu ar fi fost prins, Sima avea în plan ca a doua zi, pe 13 iulie, să jefuiască o agenţie a Băncii Transilvania.

„Din declaraţia persoanei vătămate (n. r. Paul Andreica), a martorului XX, XX rezultă că atât în timpul transportului cât şi în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului, inculpatul Sima Dorin Grigore a adresat ameninţări poliţiştilor care-l escortau, afirmând că „îi va împuşca pe toţi după ce va ieşi din puşcărie”. Tot în acele împrejurări, inculpatul a susţinut că dacă nu era prins a doua zi ar fi jefuit o agenţie a Băncii Transilvania şi că dacă nu i s-ar fi blocat pistolul l-ar fi omorât pe poliţistul care l-a urmărit şi ar fi împuşcat mai mulţi poliţişti”, se arată în documentul instanţei.

Evident, în faţa instanţei, Sima Vampiru’ nu a recunoscut că avusese intenţia clară de a ucide vreun poliţist. Criminaliştii au fost însă de altă părere.

„Expertul criminalist a concluzionat că tragerea s-a realizat de la o distanţă relativ mică, întrucât viteza iniţială a proiectilului nu se redusese, producând astfel un orificiu de ieşire, relativ redus faţă de calibru armei. Trăgătorul şi victima s-au aflat probabil în poziţie ortostatică faţă în faţă. Inculpatul a susţinut cu ocazia audierii că a executat cele două focuri de armă din interiorul dormitorului situat la etaj, fără a se uita dacă pe direcţia respectivă se afla vreo persoană şi că doar a auzit zgomote pe scările imobile care l-au determinat să realizeze că era urmărit de poliţişti. Inculpatul a mai susţinut că intenţia sa a fost de a-i speria pe poliţiştii care-l urmăreau pentru a-şi asigura scăparea. Persoana vătămată Andreica Paul Leon a susţinut că se afla pe holul de la etajul superior al clădirii faţă în faţă cu inculpatul, în momentele în care acesta a tras cu pistolul asupra sa. 5 Susţinerile persoanei vătămate se coroborează cu concluziile expertului desemnat din cadrul Laboratorului de Expertize Criminalistice Cluj. Din declaraţiile martorilor XX, YY şi ZZ, care l-au auzit pe inculpat afirmând că dacă nu i se bloca pistolul «îl făcea» pe poliţistul care-l urmărea şi mai împuşca şi alţi poliţişti, rezultă însă fără îndoială intenţia inculpatului, relatată imediat după comiterea faptelor.

Astfel, se arată că probele menţionate infirmă versiunea susţinută, în apărare de către inculpatul Sima Dorin Grigore şi dovedesc intenţia acestuia de a suprima viaţa persoanei vătămate Andreica Paul Leon. De altfel, chiar versiunea susţinută de către inculpat nu este de natură să atragă o altă încadrare juridică a faptei din moment ce inculpatul a admis că a executat două focuri de armă, dintre care unul în plan orizontal într-un spaţiu închis şi restrâns, fiind conştient că era urmărit de poliţişti.

Din probele administrate mai rezultă că inculpatul Sima Dorin Grigore a folosit acelaşi pistol letal şi la comiterea tâlhăriei de la Agenţia Raiffeisen Bank, pe care l-a armat înainte de a ameninţa funcţionarele bancare, punând în pericol viaţa persoanelor aflate în incinta băncii. Inculpatul a recunoscut faptul că a folosit acea armă la comiterea tâlhăriei, susţinând că arma a fost asigurată astfel că nu exista riscul de a pune în pericol pe vreuna dintre persoanele aflate în incinta unităţii bancare şi că oricum în nicio situaţie nu ar fi făcut uz de armă în unitatea bancară”, arată instanţa.

Paul Andreica 2017

Îl aşteaptă ani grei de carceră

În final, Dorin Grigore Sima, zis Vampiru, a fost condamnat la 26 de ani de închisoare şi 5 ani de interzicerea unor drepturi, inclusiv acela de a purta şi folosi orice categorie de arme, după ce iese din puşcărie.

„Condamnă pe inculpatul Sima Dorin-Grigore, (…), recidivist, aflat în PNT Gherla, la pedeapsa principală de 21 de ani 15 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin.1,4 C.p. rap. la art. 32 C.p. şi art. 189 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art. 41 C.p..

În temeiul art. 67 al. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

Condamnă pe inculpatul Sima Dorin-Grigore la pedeapsa principală de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C.p., art. 234 alin.1 lit.a C.p.cu aplic. art. 41 alin.1 C.p..

În temeiul art. 67 al. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

Condamnă pe inculpatul Sima Dorin-Grigore la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p.

Condamnă pe inculpatul Sima Dorin-Grigore la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept prev. de art. 343 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p.

Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni aplicată prin S.p. 635/2004 a Tribunalului Satu Mare definitivă prin D.p. nr. 6866/2005 a ÎCCJ din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 1137 zile închisoare.

Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în concurs real prev. de art. 38 alin.1 C.p. şi în temeiul art. 39 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele principale aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 21 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse ( 5 ani şi 8 luni închisoare ), rezultând pedeapsa principală finală de 26 de ani şi 8 luni închisoare, alături de care, în temeiul art. 45 alin.3 lit.a C.p. aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. şi anume, de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, este sentinţa pronunţată de instanţa de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Post-ul Noroc că l-au prins, altfel… Amănunte şocante reies din motivarea sentinţei lui Sima Vampiru’! apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online