PATRU VICTIME ÎNTRE SATU MARE ŞI BOTIZ – Impact frontal între o mașină a poliției și un autoturism

22Nov - by omgnews - 0 - In Stiri

PATRU VICTIME ÎNTRE SATU MARE ŞI BOTIZ Accident foarte grav pe drumul național 19, între Satu Mare și localitatea Botiz. Totul s-a întâmplat marţi, 21 noiembrie, în jurul orei 16.00.

Martorii au declarat că o autospecială a Poliției Rutiere, aflată în misiune, cu semnele acustice și luminoase în funcțiune, a efectuat o manevră de depășire, dar un alt autoturism a intrat din spate tot în depășire, dar aparent neregulamentară.

Pentru a evita impactul, polițistul aflat la volanul autospecialei a făcut o manevră de evitare, a intrat pe contrasens.

Din păcate, nu a mai putut evita impactul frontal cu un alt autoturism care circula pe contrasens regulamentar. Autospeciala poliției și autoturismul care circula din sens opus au intrat în coliziune frontală, conform Presa SM.

Doi polițiști aflați în autospecială și doi pasageri din mașina care circula din sens opus au fost răniți.

Au fost preluați de mai multe autospeciale ale Serviciului Județean de Ambulanță și transportați la Unitatea de Primiri Urgență.

Sursa info şi foto

The post PATRU VICTIME ÎNTRE SATU MARE ŞI BOTIZ – Impact frontal între o mașină a poliției și un autoturism appeared first on actualmm.ro.

actualmm.ro