POLITIA VEGHEAZA!

În ultimele 3 zile, poliţiştii din Alba au intervenit la 116 evenimente, au aplicat 564 de amenzi şi au constatat 18 infracţiuni. 

În perioada 19 – 21 ianuarie a.c., poliţiştii din Alba au intervenit la 116 evenimente, din care 102 solicitări ale cetăţenilor făcute prin serviciul de urgenţă 112.

Au fost constatate 54 de infracţiuni şi au fost aplicate 564 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 147.260 lei, din care 58 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 496 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

Au fost reţinute 21 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Totodată, poliţiştii au depistat şi reţinut un urmărit internaţional şi un urmărit la nivel naţional, iar o persoană, bănuită de comiterea unei tâlhării, a fost reţinută, ulterior fiind arestată preventiv.

Acţiunile poliţiştilor, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dedicate creşterii siguranţei cetăţenilor, vor continua.

Alege viaţa!

 

Combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice a fost obiectivul unei acţiuni organizată de poliţiştii din judeţul Alba în zona Munților Apuseni, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Poliţiştii au depistat 4 persoane ce conduceau autovehicule după ce au consumat alcool.

 

La data de 19 ianuarie a.c., Serviciul Rutier Alba a organizat, pe DN 74, DN 74 A şi DN 75, precum şi pe drumurile judeţene şi comunale din zona Apusenilor, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto ce se urcă la volan după ce au consumat alcool. La acţiune au participat şi poliţişti rutieri din Alba Iulia şi Aiud.

Cu ocazia acestei acţiuni, ce s-a desfăşurat între orele 20.00 şi 04.00 dimineaţa, au fost depistaţi 4 conducători auto ce conduceau autovehicule fiind sub influenţa alcoolului. Pentru unul dintre ei, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului, în vreme ce, pentru ceilalţi 3, valorile indicate de aparatele etilotest au fost sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au fost sancţionaţi contravenţional, iar ca şi măsură complementară, permisele de conducere le-au fost suspendate pentru o perioadă de 90 de zile.

Alţi 25 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional, pentru alte abateri de la normele legale priind circulaţia pe drumurile publice.

Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de  10.585 lei.

 

    

 

Exemplu:

În jurul orei 21.30, pe strada Piaţa Băii din Baia de Arieş, a fost depistat un bărbat de 42 de ani, din comuna Poşaga, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de conducătorul auto, recercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Recomandarea poliţiştilor:

Stimaţi conducători auto, nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

 

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

 

De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Urmărit internaţional depistat la Sebeş

 

Un bărbat din Sebeş,  pe numele căruia autorităţile germane au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier, a fost depistat de poliţiştii din Sebeş, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

La data de 19 ianuarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţie Municipiului Sebeş, sprijiniţi de poliţiştii de investigaţii criminale, l-au depistat şi reţinut pe un bărbat de 30 de ani, din Sebeş, care era urmărit internaţional.

Pe numele  acestuia, autorităţile judiciare germane au emis un mandat european de arestare preventivă, fiind bănuit de comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost prezentat autorităţii competente, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

 

Urmărit naţional depistat de poliţiştii din Alba

 

La data de 20 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Alba l-au depistat, pe raza municipiului Alba Iulia, pe un bărbat de 35 de ani, din municipiul Brad posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

Bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Cîmpeni, la executarea unei pedepse privative de libertate, de 130 de zile închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe şi era dat în urmărire, la nivel naţional, întrucât se sustrăgea executării pedepsei.

Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud.

 

Cercetat, în stare de arest preventiv, pentru tâlhărie

 

Poliţiştii din Sebeş l-au depistat şi reţinut, cu operativitate, pe un tânăr din oraş ce este bănuit de comiterea unei tâlhării asupra unei vârstnice. Va fi cercetat în stare de arest preventiv.

În noaptea de 20/21 ianuarie, a c., Poliţia Municipiului Sebeș a fost sesizată de o femeie de 69 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a intrat în locuinţa sa şi a determinat-o să-i dea suma de 6.300 de lei.

Imediat au fost demarate activităţile de cercetare, iar în mai puţin de două ore de la sesizarea faptei, poliţiştii de investigaţii criminale, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, au reuşit să-l identifice pe un tânăr de 22 de ani, din Sebeş, ca bănuit de comiterea acesteia.

Asupra tânărului a fost găsită o parte din suma de bani sustrasă de la femeie.

Poliţiştii l-au reţinut, iar duminică 21 decembrie l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, cu propunere de arestare preventivă.

Unitatea de parchet şi-a însuşit propunerea organelor de cercetare penală, iar tânărul a fost prezentat Judecătoriei Sebeş, cu propunere de arestare preventivă, propunere ce a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, pe numele său fiind emis un mandat pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracționale a tânărului precum şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

 

Cercetată pentru furt

Poliţiştii din Blaj au identificat-o pe o femeie din oraş ca bănuită de comiterea furtului unei sume de bani de la o pacientă internată în spital. Întregul prejudiciu a fost recuperat.

La data de 19 ianuarie a.c., Poliţia Municipiul Blaj a fost sesizată de către o femeie de 61 de ani, din Roşia de Secaş, cu privire la faptul că, în timp ce se afla internată în spital, i-a dispărut suma de 1.300 de lei.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de siguranţă publică, sprijiniţi de jandarmi, a fost identificată o femeie de 45 de ani, ce locuieşte fără forme legale în municipiul Blaj, ca bănuită de comiterea furtului. Se pare că aceasta, fiind internată pe aceeaşi secţie cu păgubita, ar fi profitat de neatenţia ei şi i-a sustras suma de bani.

Întregul prejudiciu a fost recuperat şi restituit reclamantei, iar faţă de bănuită a fost întocmit dosar penal în care este cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Cercetat pentru infracţiuni rutiere

La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 16.45, poliţiştii Secţiei 7 Poliţiei Rurală Sebeş, în timp ce acţionau pe raza localităţii  Cunţa, l-au depistat pe un minor de 16 ani, din comuna Şpring, în timp ce circula cu un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fără ca mopedul să fie înmatriculat sau înregistrat.

Faţă de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Accident rutier mortal, produs pe fondul unei traversări neregulamentare

La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, pe DN 7, la kilometrul 346, în dreptul intersecţiei cu D C 57, un bărbat de 62 de ani, din Cugir, s-a angajat în traversarea drumului naţional, fără să se asigure, împrejurare în care a fost surprins şi accidentat de un autoturism ce era condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Săliştea.

În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe sensul opus unde a fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Sebeş.

În urma accidentului, pietonul a decedat.

Ambii conducători auto a fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

Pentru a preveni accidentele rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba le recomandă pietonilor:

  • Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!
  • La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!
  • Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
  • Când traversezi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați.
  • Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!
  • Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.
  • Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!

Amplasarea radarelor în data  de 23 ianuarie 2018

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac        

                                                              

Publicat la Mon, 22 Jan 2018 20:37:03 +0000

Actualitate