Poliţişti locali agresaţi în Piaţa Centrală

15Sep - by omgnews - 0 - In Stiri
Informare / Primăria Râmnicului – În cursul zilei de marţi, 12 septembrie, puţin după ora 15.00, echipajul Poliţiei Locale
care efectua patrularea în zona centrală a municipiului, aflat la intrarea în parcarea subterană a Pieţei Centrale, a fost agresat pe neaşteptate, iniţial verbal, de un bărbat aflat într-o stare
vizibilă de agitaţie. La încercarea poliţiştilor locali de a linişti lucrurile şi de a stopa şuvoiul de insulte şi ameninţări cu moartea adresate lor, bărbatul a devenit violent şi l-a lovit peste faţă
pe unul din agenţi. Imediat după acest gest, atacatorul a fost imobilizat, culcat la pământ şi încătuşat, totodată fiind chemat şi echipajul de intervenţie rapidă cu ajutorul căruia a fost
transportat la sediul Poliţiei Locale. Pe tot parcursul acestor proceduri, bărbatul a proferat permanent injurii şi ameninţări cu moartea, în special la adresa tuturor oamenilor legii. În urma controlului corporal efectuat, s-a dovedit că este vorba de D. Marian, în vârstă de 43 de ani, domiciliat în Budeşti, cunoscut ca o persoană agresivă şi cu internări numeroase la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean. Ca urmare a acestor circumstanţe, bărbatul a fost predat la U.P.U., de unde a fost internat la Spitalul nr. 2, iar împotriva acestuia a fost demarată la Parchetul local acţiunea de începere a urmării penale pentru infracţiunea de ultraj, totodată fiind amendat contravenţional cu suma de 800 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Articolul Poliţişti locali agresaţi în Piaţa Centrală apare prima dată în Arena Vâlceană.

Arena Vâlceană