Poveste dintr-un sat moldovenesc: “Viorele, mă duc să bag cuţitul în el, mă întorc repede, nu stau mult”

28Jul - by Vasile Gheorghe - 0 - In Opinii

Intensa mediatizare a cazul violului din Vaslui are o hiba, una mare, extrapoleaza toata nefericita intamplare din contextul lumii in care s-a produs, cea a satului romanesc, in care lucrurile evolueaza mai greu, in cazul fericit, in care vreo cutuma cunoscuta din batrani nu impiedica miscarea.

Puteti citi o poveste minunată despre lumea satului cu oameni si legile lor nescrise, semnată de George Butunoiu.

___________________

violatorii din VasluiPana la 12 ani am crescut intr-un sat mic din Moldova, undeva intre Barlad si Targu Bujor. In perioada aceea am prins electrificarea, cand a ajuns si in satul nostru si am inlocuit patru lampi cu gaz cu un singur bec, asfaltarea – acelasi singur drum asfaltat ca si acum, de altfel, care trece prin marginea satului -, trecerea de la mersul in caruta pana la Targu Bujor la camionul cu prelata, si apoi la rata, mutarea bufetului intr-o casa mai mare, din ciment, un mare pas inainte fata de mica ghereta din chirpici de pana atunci, nemaisarbatorirea zilelor recoltei, stricarea scranciobului satesc si nemaitinerea horelor de duminica, din mijlocul satului, inchiderea bibliotecii satesti si apoi a caminului cultural, care fusesera acolo de cand lumea, nemaivenirea balciului la Targu Bujor, o data pe an, balci la care mergea jumatate de sat si pentru care ne pregateam cu luni bune inainte, si care era, de departe, evenimentul anului, cand plecam toti copiii din sat deodata, noaptea la 3 si jumatate (ora pastrata cu sfintenie din stramosi, niciodata schimbata), ca sa ajungem la 8 si sa nu pierdem nimic. Pe jos, evident, si cred ca daca – absolut ipotetic – ne-ar fi propus cineva sa ne duca cu un camion cu prelata am fi refuzat. Si primul televizor cu lampi, Rubin 102 rusesc, si cate altele…

Pe la 6-7 ani am inceput sa am primele nedumeriri ontologice, cand am observat primele difrente majore intre ce citeam eu in carti ca ar trebui sa vad (incepusem sa citesc inainte de 5 ani) si ce vedeam in realitate. De pilda, omul cu oile nu se numea cioban, cu scria in carte, ci mocan. Nu avea fluier si nu vorbea cu mioarele, ci le injura toata ziua. Si nicaieri nu citisem inca in carti ca ar trebui sa umble beat toata ziua, de dimineata devreme pana cand se ducea la culcare, inainte de lasatul intunericului. De fapt, nu scria nicaieri ca la intoarcerea de la bufet toti, aproape fara exceptie, trebuie sa se intoarca beti. Mai tarziu am aflat ca asta era si regula, nu se duceau acolo doar ca sa bea, se duceau ca sa se imbete, isi propuneau asta, stiau dinainte ca asa va fi si isi lasau lucrurile mai de valoare (vorba vine) acasa, ca nu cumva sa le piarda sau sa le ia cineva cand vor cadea in sant.

Pe la 8-9 ani am avut onoarea sa ajung protejatul si apoi prietenul lui Ghita, cu vreo 15 ani mai mare. Desi nu era cel mai vanjos din sat, nu se stie cum, dar nimeni nu-l putea bate pe Ghita, dimpotriva, putea sa bata el oricand si pe oricine. Ba mai mult, se spunea ca ar fi putut sa bata pe aproape oricine si din satele din jur, la o adica. Daca ar fi vrut cineva sa ma bata pe mine, sau invers, daca as fi vrut eu ca cineva sa primeasca o lectie, trebuia sa-i spun lui si treaba era rezolvata pe loc, fara intrebari sau alte investigatii.

Intr-o zi eram la o serbare in padure cu el, cu Ghita, adica, si cu inca un prieten al lui, prieten vechi acela, de aceeasi varsta. Prietenul vechi a vrut sa cumpere ceva, dupa care s-a razgandit si a bagat inapoi in buzunar suta de lei pe care tocmai o scosese. Si il vad pe Ghita ca sare brusc de unde era tolanit in iarba si se duce sa vorbeasca cu prietenul vechi. Vorbesc ei ce vorbesc, dupa care Ghita il trage ca sa ii spuna ceva la ureche, iar cu mana cealalta ii ia suta din buzunar. Cand ma vede ca ma holbam la ei si cu gura cascata, imi face semn sa tac, ma trage deoparte si imi da o hartie de 25 de lei, cu mentiunea “partea ta!”. Nu mai tin minte daca i-am luat, dar probabil ca da, de ce sa nu-i fi luat? Pe atunci nu ajunsesem inca la raftul cu cartile in care scria ca ar trebui sa-ti pui niste intrebari inainte de a lua niste bani…

In alta zi, tot cu Ghita, nu mai tin minte unde eram si despre ce vorbeam, insa imi aduc aminte ca s-a oprit brusc si imi spune:

– Viorele (asa imi spunea toata lumea atunci, Viorel, pentru ca viorelele au inceput sa iasa in padure chiar cand m-am nascut eu!!!), ma duc sa bag cutitul in el!
– In cine???
– In … (si a zis un nume, nu mai tin minte).
– Dar de ce?
– M-a injurat de mama!
– Si?
– Cum si, Viorele? Nu ai auzit, s-a luat de mama! Daca zicea de mine, de sormea, de oricare altul, era altceva, dar a zis de mama, Viorele, intelegi? Mama care m-a nascut, Viorele! Mama e numai una, Viorele, sa tii minte asta etc. etc.
– Si il omori?
– Nu il omor, dar bag cutitul in el, ca sa inteleaga.
– Dar o sa mergi la puscarie…
– Da, trei sau patru ani, nu mai mult. Gata, ma duc sa bag cutitul in el, ma intorc repede, nu stau mult. Dupa aia tresa merg sa-mi strang lucrurile.
– Care lucruri?
– Pentru puscarie. Vezi, cat nu o sa fiu eu, vorbeste cu… (nu mai tin minte numele) daca ai nevoie. Eu o sa ma duc acuma sa ma ascund in padure, or sa ma ia de acolo.

Si s-a dus, a bagat cutitul in el, dupa care si-a luat lucrurile deja pregatite si s-a dus in padure, nu inainte, insa, de a spune mai multora unde se ascunde, ca sa nu se plictiseasca asteptand prea mult. Si, oricum, nici nu ar fi avut nevoie sa spuna, nu ar fi avut unde sa mearga in alta parte, aveam o singura padure in sat, la vreo 4 kilometri, si aia foarte mica, de treceai in 10 minute prin ea de la un capat la altul. L-au prins a doua zi. Lumea se adunase de dimineata langa padure sa vada cum il prinde, dar militia nu i-a lasat sa intre. A reusit, totusi, sa dea cativa pumni buni unor militieni inainte sa-l lege. Au iesit din padure cu el legat. Un politist avea falca deja umflata, altuia ii curgea sange din nsa. Ghita era obosit, dar parea fericit. A zambit tuturor, in stanga si in dreapta, dupa care s-a suit in duba cu capul sus. A luat 5 ani, dar a iesit dupa 4, asa cum isi facuse si el calculul. Eu plecasem deja din sat cand s-a intors, l-am mai vazut abia dupa vreo 20 de ani…

Nu am mai avut un mentor de atunci, dupa ce l-au luat pe Ghita, a trebuit sa ma descurc singur si sa invat despre viata din observatie. Am invatat, de pilda, ca a fura de la cineva e o dovada de prietenie, asa cum imi aratase si Ghita cu suta de lei a prietenului lui, de altfel. Eram cu ai mei la o onomastica, insa noi, cei mici, stateam la o masa mica, cei mari erau in jurul celei mari. Unul dintre meseni statea cu scaunul cam sucit, si m-a mirat si mai tare cand, in loc sa-l indrepte spre masa, l-a sucit si mai tare. Dupa care si-a tras sacosa de sub scaun si a pus-o in spate. L aun moment dat, cand se ridicau paharele, sa ne traiesti Mitica, multani traiasca etc. etc., il vad cu cealalta mana cautand prin dulapul din spatele lui, luand ceva si bagand in sacosa. Si acum sunt convins ca nu cauta ceva anume, ce vazuse el dinainte, ci a luat asa, primul lucru care i-a cazut in mana.

A fura ceva sau a fi furat era ceva de la sine inteles acolo, in sat, la fel cum era si in toate celelalte sate din jur in care mai ajunsesem. Cel mai remarcabil, insa – si aici se vad sufletul si spiritualitatea taranului roman – era ca nimeni nu se supara pe cel care ii furase ceva, si sa nu mai vorbeasca cu el nici nu se punea problema. Daca il prindea – si asta se intampla adesea – ii atragea atentia sa puna lucrul la loc, se mai turna un pahar cu vin, hai noroc si discutia continua din locul in care fusese intrerupta, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. De cate ori nu am auzit-o eu pe maica-mea spunand cu naduf: “of, iar mi-a furat Ilie patentul, Costica mi-a furat o gaina cand l-am chemat la sapat, iar Niculina a plecat cu punga cu zahar, am vrut sa fac placinta ieri si nu mai aveam cu ce!” Sigur, cand venea din nou Ilie la poarta sa ceara una sau alta, i se facea morala de rigoare: “mai, Ilie, numai fura, mai, ca o sa te bata Dumnezeu intr-o zi…” “Cine fura, doamna, eu??? Pai sa moara mama/ copiii/ vaca etc. daca am pus eu mana!”… dupa care discutia continua ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

Cat despre violuri, nu am auzit spus cuvantul acesta vreodata cat am stat acolo, cred ca cei mai multi nici nu il cunosteau, nu ar fi inteles despre ce e vorba daca l-ar fi rostit cineva. Acolo chestiunea era conceptualizata printr-o dihotomie simpla: a sau nu a reusit sa o. Era tot timpul un fel de joc de-a soarecele si pisica, cu doamnele si domnisoarele care nu voiau sa fie uitandu-se tot timpul pe unde merg si in spate, si cu domnii care voiau sa le asteptand momentul de neatentie. Sigur, cu tot satul asteptand deznodamantul ca la ProTV, breaking newsul: “Ai vazut, a prins-o pana la urma, aseara, cand se intorcea de la…”. Niciodata nu a fost reclamata acolo vreo agresiune de acest fel, cred ca nici macar celei nu i-ar fi dat prin minte asa ceva. “Ei, am patit-o, asta-i viata, data viitoare o sa fiu mai atenta cand trec pe acolo, poate ar fi mai bine sa o iau peste deal…”. Iar cel care a reusit sa o era o mica vedeta a satului timp de cateva zile si isi purta cu mandrie statutul, stiind ca in ziua urmatoare toata suflarea satului aflase de isprava lui. Si sigur, asta cand nu iesea cu capul spart sau cu un cutit in el, fiindca onoarea la tarani e sacrosancta, dupa cum bine se stie, si baga cutitul in tine una-doua, cum sa suporte sa rada lumea de el ca altcineva i-a nevasta… Asta se intampla doar cand cel in cauza gresea tinta, in functie de cat de beat era in ziua cu cheful de sex, fiindca altfel se limitau la alea mai mici sau la vadane (bunica-mea inclusa, pusese unul ochii pe ea, dar a fost prea beat cand a incercat. Ce-a mai ras satul de el atunci…). E drept, pe vremea aceea era si mai simplu, unu la unu, chestia cu grupul pare sa fie o emancipare postrevolutionara, nu am auzit vreodata de asa ceva atunci.

Dar multe am invatat eu in timpuria mea viata la tara… Mai tarziu am invatat si cum sa citesc cartile, cum si ce sa invat din ele. Nu am mai fost acolo in sat de multa vreme, mai ales dupa ce au murit toti ai mei. Insa imi aduc aminte de el (de sat e vorba), cand ma uit acum la televizor, la stirile cu violul, cu toporul, cu cel care a zis sa dea muzica mai incet si apoi a luat parul in cap… Nu par sa se fi schimbat lucrurile prea mult acolo, la tara, poate doar agregarea in grupuri despre care am zis mai sus sa indice o evolutie, datorata marii libertati de miscare, de motorizare si de anuntare prin celular, fara indoiala. Si ce inteleg fetisoarele acelea cu microfon care ii alearga pe cei 7 flacai prin Valeni, intreabandu-i indignate cum se simt dupa? Bine, cum sa se simta, sunt mandri, auzi tu intrebare… Sunt convins ca fetisoarele cred ca e ceva in neregula doar cu cei 7 flacai, si ca imediat dupa deal niste ciobani canta mioarelor din fluier si alti tarani spun vorbe de duh unul altuia, imbracati in itari si cu opinci in picioare. Ca doar asa scrie in curs… Nu, fetelor, eu nu cred ca vreun taran a cantat vreodata din fluier, doar cel de la Vodafone o face, pentru ca a fost platit sa faca asta si sa nu injure in timpul filmarilor. Cei despre care ati auzit voi sunt doar personaje de nuvele si de romane, pentru ca asa trebuie sa fie personajele in romane, nu se poate altfel…
George Butunoiu
www.georgebutunoiu.ro