Poze publicate de ISU după un accident grav. Doi copii și mama acestora găsiți nevătâmați într-o râpă de aproape 10 metri adâncime

4Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

Salvatorii ISU au publicat fotografii pe pagina de socializare facebook pentru a arata importanța scaunelor auto pentru copii și a centurilor de siguranță, după ce în urma unui accident au descoperit în autoturismul răsturnat, doi copii și mama acestora au scăpat ca prin urechile acului.

„Doi copii și mama acestora, salvați de pompierii din cadrul ISU Hunedoara

În cursul zilei de ieri, pompierii salvatori ai Detașmentului Deva au intervenit la un accident rutier produs pe drumul care face legătura între Deva și complexul de agrement Căprioara.

Salvatorii au descoperit în autoturismul răsturnat pe plafon, într-o râpă adâncă de aproape 10 metri, doi copii și mama acestora.

isu 1

Un bebeluș de 6 luni era prins în scaunul auto pentru copii, tip scoică, în timp ce un alt copil de 14 ani și mama erau poziționați cu capul în jos pe scaune, asigurați cu centurile de siguranță.

Pompierii au început evaluarea victimelor accidentului, concomitent cu punerea autoturismului într-o poziție de siguranță și decuplarea bornelor bateriei pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.

În ciuda rostogolirii repetate a autoturismului pe panta abruptă nimeni nu a fost încarcerat.

isu 2

Pompierii salvatori au reușit extragerea în siguranță a celor doi copii și a mamei din autoturism și au constatat cu surprindere că nu prezentau nici măcar o zgârietură.

Respectarea măsurilor de protecție în autoturism prin așezarea bebelușului în scaunul special pentru copii și prinderea acestuia în centuri și utilizarea centurilor de siguranță în cazul celuilalt copil și a mamei a prevenit producerea unei tragedii în familia aflată în mașină.” a fost mesajul postat pe facebook al ISU.

 

Post-ul Poze publicate de ISU după un accident grav. Doi copii și mama acestora găsiți nevătâmați într-o râpă de aproape 10 metri adâncime apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online.

Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri online