Publisher is the useful and powerful WordPress Newspaper , Magazine and Blog theme with great attention to details, incredible features...

Prinși în FLAGRANT când vindeau DROGURI, în parcarea unui complex comercial

89

Prinși în FLAGRANT când vindeau DROGURI, în parcarea unui complex comercial

Marți, 30 ianuarie, două persoane au fost surprinse în flagrant în timp ce intenționau să comercializau droguri de mare risc în localitatea Mioveni, în parcarea unui complex comercial. Drogurile erau primite de la o persoană de încredere din Spania, iar transportul s-a efectuat prin intermediul unei firme de coletărie sau curierat.

”La data de 30.01.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Argeș au surprins în flagrant pe inculpaţii Preda Cristian Valentin şi Şerbana Mădălin-Nicolae în timp ce intenţionau să efectueze tranzacţii ilicite cu droguri de mare risc pe raza localităţii Mioveni, în parcarea unui complex comercial.

În cauză s-a reţinut că, la data de 30.01.2018, inculpaţii Preda Cristian Valentin şi Şerbana Mădălin-Nicolae intenţionau să vândă o cantitate de 100 g de cocaină, la preţul negociat de 8000 de euro.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că drogurile de mare risc fuseseră procurate de către inculpatul Şerbana Mădălin Nicolae, care comercializa consumatorilor şi traficanţilor de droguri pe raza mun. Piteşti şi Mioveni, cocaină stradal, en-detail, la preţul de 100 euro/gram. Drogurile erau primite de la o persoană de încredere din Spania, iar transportul s-a efectuat prin intermediul unei firme de coletărie sau curierat.

Totodată, în cauză s-a reţinut că la data de 22.01.2018 şi data de 24.01.2018, inculpatul Preda Cristian Valentin a vândut droguri de mare risc furnizate de către inculpatul Şerbana Mădălin Nicolae.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în data de 30.01.2018, la locuinţele inculpaţilor au fost găsite şi ridicate ustenile susceptibile a fi folosite la porţionarea drogurilor şi bani.

În noaptea de 30/31.01.2018, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de inculpaţii Preda Cristian Valentin şi Şerbana Mădălin-Nicolae, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc.

Inculpaţii urmează a fi prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, se arată într-un comunicat de presă.

Publicat la Wed, 31 Jan 2018 20:19:57 +0000

Actualitate