Raliul Moldovei, unul de uitat pentru Dan Gîrtofan

19Jun - by omgnews - 0 - In Stiri

O cursă cu ghinion. Cam așa s-ar putea rezuma Raliul Moldovei Bacău pentru vicecampionii naționali în exercițiu, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5). Deși așteptările erau mari înainte, iar debutul a fost unul frumos, cu timpi buni, Giri și Tudor au fost nevoiți să se retragă din ziua de vineri a cursei moldovene după ce, pe PS 4 – Vermești 1, au lovit un bolovan destul de mare ce se afla pe traseu. Cei doi brașoveni, împreună cu echipa tehnică, au reușit să repare mașina și să concureze a doua zi beneficiind de regulile Super Rally, dar, în ciuda timpilor foarte buni obținuți, au trebuit să se mulțumească doar cu un loc 2 pe Power Stage-ul Buhuși 3.

„Nici nu mai știu ce să zic. Ghinionul s-a lipit de noi la Raliul Moldovei Bacău. Deși începusem bine, cu rezultate ok pe primele două probe, pe PS4 am lovit un bolovan mare aflat pe traseu, lucru ce ne-a rupt brațul de la roata dreapta față și ne-a forțat să abandonăm. Acel bolovan nu era la recunoașteri acolo, dar se pare că a ajuns pe traseu, din ce am auzit, după ce au trecut cei din fața noastră. Asta este. Se putea întâmpla oricui”, a povestit Giri.

Driver-ul brașovean a continuat apoi: „Vreau să le mulțumesc băieților din echipa tehnică pentru că au reușit să repare mașina și să ne dea posibilitatea de a lua startul în ziua a doua. Obiectivul nostru a fost apoi să terminăm cât mai sus și să adunăm cât mai multe puncte, pentru a mai limita pierderile din clasamentul general. Și chiar am avut un ritm bun, cu multe probe în care doar Simone a fost mai rapid și asta nu poate decât să ne bucure. Am luat totuși câteva puncte pentru acel loc 2 de pe Power Stage, astfel că nu am plecat cu mâna goală de la Bacău. Sigur că se putea mai mult și că șansele noastre la titlu au mai scăzut, dar ne vom lupta în continuare”.
Dacă pe plan individual a fost lovit de ghinion, Dan Gîrtofan este mulțumit de evoluția celorlalți membrii ai echipei prezenți la Bacău (Jean Tatu și Eugen Rotaru – locul 2 la clasa 11, noii veniți în echipă Adrian Grigore și Vlad Terzi, locul 2 la clasa 3 și fetele Cristiana Oprea și Ioana Stan, locul 5 la debutanți) care au adus ProRally Team Brașov pe locul 2, lucru ce o menține încă lideră în ierarhia generală după 4 din cele 7 runde ale CNRD 2017.
Următoarea etapă CNRD este Raliul Harghitei, programată pe 14 și 15 iulie. (foto Adrian Torjoc & Bogdan Barabas)

 

The post Raliul Moldovei, unul de uitat pentru Dan Gîrtofan appeared first on .