Samsung ar putea lansa versiunea cu sistem dual-camera a lui Galaxy S8 Plus folosind numele Galaxy Note 8 (Telefoane mobile)

18Apr - by omgnews - 0 - In Tehnologie

Menţionată în unele zvonuri mai vechi şi considerată între timp abandonată, versiunea cu sistem dual-camera a telefonului Galaxy S8 este reconfirmată cu imagini surprinzând un telefon-prototip echipat cu două camere foto, care ar urma să-şi facă debutul purtând numele Galaxy Note 8.

Încadrată la capitolul speculaţii, perspectiva introducerii modelului Galaxy Note 8 ca versiune mai bine dotată a seriei Galaxy S8 Plus nu poate fi ignorată, date fiind dimensiunile apreciabile ale celui din urmă.

Potrivit zvonurilor, Samsung Galaxy Note 8 ar urma să vină echipat cu un ecran Super AMOLED de 6.2” afişând rezoluţie Quad HD+ (2960×1440 pixeli), chipset Snapdragon 835 PRO (frecvenţe de funcţionare crescute), 6 GB memorie RAM, 64 GB sau 128 GB memorie internă, cameră foto de 12 MP prevăzută cu stabilizare optică a imaginii, cameră frontală de 8 MP, senzor de amprente mascat sub ecran, Iris Scanner, acumulator de 4000 mAh şi funcţie de încărcare wireless, toate adăpostite într-o carcasă protejată de apă şi praf (certificare IP68).

Cât despre posibila dată de lansare, un bun reper ar putea fi luna august 2017, la exact un an după predecesorul Galaxy Note 7.

(…)

Cuvinte cheie: Samsung, Note 8

Subiecte asemănătoare:
» Unele exemplare Galaxy S8 ar putea avea probleme cu ecranul. Samsung neagă şi dă vina pe setările telefonului
» Samsung împiedică reprogramarea butonului Bixby de pe Galaxy S8
» Samsung lansează noi monitoare curbate, cu tehnologie Quantum Dot
» Samsung prezintă în România noua gamă premium de televizoare QLED
» Galaxy X ar putea fi primul smartphone Samsung cu ecran pliabil

Articol original – Samsung ar putea lansa versiunea cu sistem dual-camera a lui Galaxy S8 Plus folosind numele Galaxy Note 8, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse