Scenariul morții lui Alecu Drăgoi! Politicianului i s-a făcut rău la volan!

23Jun - by omgnews - 0 - In Stiri

accident-dragoi-1Social democratul Alecu Drăgoi a murit ieri, 22 iunie, în urma unui teribil accident de circulație. Politicianul se afla la volanul mașinii sale, moment în care a pierdut controlul și a izbit în plin o altă mașină. Ulterior, autoturismul acestuia a ricoșat într-un cap de pod, iar rănile suferite de acesta s-au dovedit a fi mortale. Polițiștii au stabilit că fostului consilier județean al PSD Gorj i s-a făcut rău în timp ce conducea.

accident-dragoi-2Accidentul a fost anunțat prin numărul de urgență 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă manevrele au fost în zadar. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat de 66 de ani, din Bumbești Jiu, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe Drumul Național 66, Iezureni , la un moment dat, se pare că i s-a făcut rău la volan și a pătruns pe contrasens, unde a acroșat ușor un alt autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din Vâlcea, și s-a oprit cu autovehiculul într-un cap de pod. În urma impactului, conducătorul auto a rămas inconștient, un echipaj medical aflat la fața locului efectuând manevrele de resuscitare, iar ulterior fiind declarat decesul”, a precizat Andrei Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

accident-dragoi-3Trupul neînsuflețit al politicianului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, iar Poliția a deschis în cauză un dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă). Alecu Drăgoi era unul dintre cei mai vechi politicieni din cadrul Partidului Social Democrat.

Post-ul Scenariul morții lui Alecu Drăgoi! Politicianului i s-a făcut rău la volan! apare prima dată în Impact In Gorj.

Impact In Gorj