ȘI-A ÎNVINS FRICA – Simona Halep a câștigat primul meci împotriva Mariei Sharapova

4Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

ȘI-A ÎNVINS FRICA Simona Halep, numărul doi mondial, a învins-o în premieră pe rusoaica Maria Sharapova, cu 6-2, 6-2, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari.

În sferturile de finală, românca o va întâlni pe învingătoarea meciului Daria Kasatkina – Agnieszka Radwanska.

Halep (26 ani), a doua favorită a competiţiei, a câştigat primul meci în faţa rusoaicei, după şapte victorii la rând ale acesteia, cea mai recentă în urmă cu aproximativ o lună, la US Open, în primul tur. Românca a făcut un meci aproape perfect al Beijing, unde era învinsă de rusoaică în 2012 în două seturi, şi s-a impus într-o oră şi 12 minute.

Halep a început în forţă a reuşit un break la zero, dar apoi şi-a pierdut serviciul. Românca a reuşit să câştige un nou break, iar apoi s-a desprins la 3-1, după un game la zero. Halep a jucat foarte bine şi în continuare, Sharapova a comis multe greşeli, iar scorul a devenit repede 5-1. Sharapova a reuşit să îşi facă serviciul în premieră a acest scor, dar Halep nu a avut probleme să închidă setul (6-2), în 33 de minute.

Sharapova a câştigat primul game din setul al doilea, după ce Simona a avut o minge de break, apoi Halep şi-a făcut serviciul la zero şi a reuşit un prim break, consolidat imediat (3-1). Sharapova a rămas în joc (3-2), dar Halep a demonstrat că poate menţine nivelul foarte sus şi şi-a fructificat serviciul fără a ceda vreun punct. Românca a reuşit un nou break, iar apoi a încheiat conturile cu 6-2.

Simona Halep a avut 2 aşi, la fel ca şi adversara sa, dar nu a făcut nicio dublă greşeală, spre deosebire de cele cinci ale rusoaicei. Ambele servicii ale româncei au fost mai bune, 77%-50% la primul şi 64%-33% la al doilea. Halep a avut 12 mingi direct câştigătoare, iar Sharapova 15, dar diferenţa a fost uriaşă la erorile neprovocate, doar 6 Simona şi nu mai puţin de 39 Sharapova.

Halep, care anul trecut a pierdut în optimi la Beijing, şi-a asigurat un cec de 149.138 dolari şi 215 puncte WTA.

Reacții după victorie

”A fost un meci mare. Cred că am jucat cel mai bun tenis împotriva ei. Am servit destul de bine. Acum se vede pe teren munca depusă după US Open. Sunt foarte fericită că am reușit să fac asta. Am bătut-o pentru prima dată și acum vreau să mă bucur de asta”, a declarat Simona Halep.

”Am jucat de multe ori împotriva ei și am simțit că pot să câștig, că pot să o bat, dar nu s-a întâmplat. Astăzi mi-am spus că e un alt meci, că trebuie să dau tot ce pot, că trebuie să rămân concentrată, calmă și pozitivă. Am făcut asta și m-a ajutat foarte mult”, a adăugat Simona Halep, cea care a spus că a încercat să aibă aceeași stare de spirit și înaintea jocului.

”Am fost foarte calmă, am râs alături de echipa mea, am făcut glume. Am fost relaxată și am simțit că progresez”.

”Nu mă simt ca și cum aș fi făcut ceva diferit sau special față de alte meciuri. Am făcut meciuri mari în timpul verii, dar astăzi a fost diferit doar pentru că am jucat împotriva ei și nu câștigasem niciodată. Asta a făcut momentul puțin special”, a mai precizat Halep despre succesul de miercuri, din optimile de finală de la China Open.

După victoria superbă obținută în fața Sharapovei, Simona a spus că a vorbit și cu Darren Cahill, antrenorul care nu a însoțit-o în acest an la turneele din China.

”Am vorbit și cu Darren și a fost fericit. Mi-a spus de multe ori că pot face asta. Astăzi am făcut-o, în sfârșit! Vreau doar să mă bucur de ce am realizat, iar mâine am timp să gândesc pentru ce urmează”, a mai spus Halep.

După prima înfrângere suferită în fața Simonei Halep, Maria  Sharapova a lăudat jocul româncei. Pe de altă parte, rusoaica a susținut că nu s-a simțit în cea mai bună formă și nu a reușit să se ridice la nivelul evoluțiilor din precedentele meciuri contra actualului număr doi mondial.

”În primul rând, cred că ea a făcut un meci incredibil, probabil cel mai bun jucat de ea împotriva mea. Iar eu nu am fost în formă. Nu am văzut mingea la fel de bine. Nu m-am mișcat la fel de bine ca în precedentele meciuri împotriva ei.

Ea a lovit consistent, nu a făcut multe greșeli neforțate, iar procentajul la serviciu a fost destul de ridicat. A făcut corect toate lucrurile”, a declarat Maria Sharapova, după meci, potrivit WTA Insider.

The post ȘI-A ÎNVINS FRICA – Simona Halep a câștigat primul meci împotriva Mariei Sharapova appeared first on actualmm.ro.

actualmm.ro