ŞPAGA DATĂ UNUI POLIŢIST L-A DUS ÎN FAŢA JUDECĂTORILOR

21Nov - by omgnews - 0 - In Stiri

Un bărbat a fost trimis în judecat în stare de arest la domiciliu pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi dare de mită, unui poliţist, aflate în concurs real, ambele fiind săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, se arată într-un comunicat de presă emis luni de Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu.

„La data de 30 octombrie 2017, ca urmare a denunţului şefului unei subunităţi de poliţie din cadrul IPJ Giurgiu, ofiţerii de poliţie judiciară ai SJA Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a inculpatului C.P.I. în momentul în care a dat, cu titlu de mită, suma de 450 de lei unui poliţist. Banii au fost oferiţi pentru ca poliţistul să nu dea curs dosarului penal în care inculpatul era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, întrucât anterior, în cursul anului 2016, acesta a mai fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul de presă al Serviciului Judeţean Anticorupţie Giurgiu.

Cercetările în acest caz au fost finalizate de ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DDGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Giurgiu şi structura centrală, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în stare de arest la domiciliu.

Giurgiu News