Tehnologie

Tehnologia din secolul 19 prin care Nissan vrea să îi încurajeze pe şoferi să nu mai folosească telefonul la volan (Auto)

Cercetătorii de la Nissan au găsit o soluţie relativ simplă la o problemă majoră a secolului 21 – folosirea telefoanelor mobile la volan. Compania a prezentat o cotieră cu un compartiment care acţionează ca o cuşcă Faraday. Aceasta blochează toate semnalele electromagnetice – GSM, Bluetooth, Wi-Fi – când un smartphone este introdus în el. Pentru reconectare este suficientă ridicarea capacului cotierei.

Dispozitivul, numit Signal Shield, a fost testat de Nissan Motor GB pe un model Juke. Acesta ar putea fi oferit în curând ca opţiune pe mai multe modele Nissan.

 

Potrivit psihologilor, foarte mulţi oameni au dezvoltat o nevoie compulsivă de a-şi verifica smartphone-urile, iar aceasta este greu de înfrânt. De aceea, mulţi şoferi nu pot să se abţină să nu îşi verifice dispozitivele mobile în timp ce conduc. A luat naştere, astfel, sindromul vibraţiilor fantomă, experimentat cel puţin o dată de 90% dintre utilizatorii de telefoane mobile.  

 

 

Cuşca Faraday, care foloseşte meteriale precum plasa de sârmă pentru a proteja conţinutul de câmpurile electromagnetice, a fost inventată în secolul 19 de către Sir Michael Faraday.

 

 

(…)

Cuvinte cheie: nissan, tehnologie, telefoane mobile, soferi

Subiecte asemănătoare:
» Companiile auto au investit miliarde de dolari în această tehnologie, dar şoferii nu o folosesc
» Cât de mult valorează pentru tine pozele din smartphone?
» Inovaţii importante în tehnologie care au la bază cercetări efectuate în cadrul NASA
» Go4News 20-24 martie: Masca pentru conversaţii private, tatuajele high-tech, drona agricolă şi telefonul cu două camere pentru selfie
» Topul celor mai tari farse cu tehnologie

Articol original – Tehnologia din secolul 19 prin care Nissan vrea să îi încurajeze pe şoferi să nu mai folosească telefonul la volan, de pe site-ul go4it.ro


go4it.ro : Ultimele ştiri, articole şi produse