Tradiții de Sfinţii Petru şi Pavel

29Jun - by omgnews - 0 - In Stiri

Creştinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, după două săptămâni şi jumătate de post. Iată ce e bine să faceți într-o astfel de zi importantă.

În România, sfinţii sunt ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.

-Tradiţia populară spune că în această zi apar licuricii, care îi ghidează pe cei ce se rătăcesc în păduri sau în munţi. Aceştia ar fi, de fapt, scântei ale biciului Sfântului Petru.

  • -Se dă de pomană pentru cei morţi, iar femeile trebuie să ofere vecinilor şi săracilor mâncare gătită, dar şi vase de lut pline cu apă, astfel încât morţii nu vor flămânzi, şi nici nu vor înseta pe tărâmul celălalt.
  • Oamenii nu au voie să muncească, nici la câmp, şi nici în gospodărie. În ziua prăznuirii celor doi sfinţi nu se spală, nu se aruncă gunoiul din casă şi nu se toarce, iar oamenii trebuie să meargă la biserică.
  • În această zi nu se scutură merii, pentru ca ogoarele să fie protejate de grindină. În popor, se mai spune că femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua de Sfântul Ilie dacă vor să fie sănătoase.

Peste 500.000 de sărbătoriți

Peste 500.000 de români își serbează astăzi onomastica. Cele mai frecvente nume întâlnite la bîrbati sunt Petru, Petre și Paul. Dintre femeile care își sărbătoresc ziua, cele mai multe poartă numele de Paula, Petronela și Petruța.

Cine a fost Sf. Petru

Sfântul Apostol Petru – fiul lui Iona şi fratele Apostolului Andrei s-a născut in Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Hristos îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni.

Mărturiseşte în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit.

După Înălţarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor şi aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma.

Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Cine a fost Sf. Pavel

Sfântul Apostol Pavel (Paul pentru catolici) era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin şi a fost elevul învăţatului Gamaliel. Luptând împotriva creştinilor, Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan.

Pe calea Damascului însă i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: “Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. El se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului.

Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67, în ziua de 29 iunie.

 

Post-ul Tradiții de Sfinţii Petru şi Pavel apare prima dată în Impact In Gorj.

Impact In Gorj