Un preot ieşean ar putea ajunge la închisoare. Ce faptă reprobabilă a comis

21Oct - by omgnews - 0 - In Stiri

Un preot dintr-o localitate din Iaşi riscă să ajungă la închisoare şi chiar să-şi piardă parohia după ce ar fi împuşcat doi câini din sat. Părintele îşi recunoaşte fapta, dar susţine că îşi apăra găinile.

Preotul din comuna Holboca a scos puşca şi i-a ucis pe cei doi câini când aceştia au intrat în curte. Proprietarul câinilor a rămas perplex: “Nu erau agresivi deloc. Dacă şi preotul omoară, în cine mai avem bază?”

Preotul Dumitru Chirica se apără şi spune că a folosit arma de vânătoare, pe care o deţine legal, doar pentru că a vrut să îşi protejeze animalele din gospodărie: “Cum adică, îi lăsăm pe câini să-şi facă legea?”

„Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără drept şi uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, declară Adina Lupu, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Bărbatul este cercetat şi de superiori şi riscă să rămână fără haina preoţească, iar în plus riscă pedeapsa cu închisoarea, între 1 şi 3 ani.

7est.ro – 2017 Stiri iasi, stiri locale, nationale si internationale